Ascultati LIVE Kiss FM!!!!

.

In jur de 7000 de nationalisti germani au iesit in strada pentru a comemora victimele bombardamentelor aliate

Publicat de Criss


În noaptea dintre 13 spre 14 februarie a anului 1945, cu câteva luni până la sfârşitul celui de al doilea război mondial, în Dresda au fost ucişi peste 100.000 de civili germani ca urmare a bombardamentelor anglo-americane. Oraşul, plin de refugiaţi din calea Armatei Roşii, a fost distrus în proporţie de 90 la sută iar operaţiunea nu a avut nici un fel de importanţă strategico-militară.

Pentru a comemora această tragedie au fost organizate de către diverse grupări naţionaliste două acţiuni diferite. Prima a avut loc vineri şi a adunat peste 1.000 de participanţi. Sâmbătă însă a avut loc un marş de proporţii, la care au participat între 6.000 şi 7.000 de oameni.

Printre cei care au rostit discursuri s-au numărat fostul comandor de divizie Hajo Hermann, şeful filialei saxone a Partidului Naţional-Democrat German (NPD), Holger Apfel, cât şi noul lider al Partidului Uniunea Populară Germană (DVU), Matthias Faust. Acesta din urmă a catalogat bombardamentele criminale drept “o Hiroshima a Germaniei”. Au luat cuvântul şi reprezentanţi ai naţionaliştilor spanioli şi slovaci.

În general marşul de două ore s-a desfăşurat fără incidente majore, în afara unei scurte altercaţii între participanţi şi extremiştii de stânga în zona gării principale. Lipsa unor confruntări de proporţii între naţionalişti şi contra-demonstranţi se poate explica prin prezenţa masivă a forţelor de ordine, peste 4.000 de poliţişti fiind prezenţi pe străzile oraşului.

Au avut loc în oraş şi doua contra-demonstraţii, care au adunat laolaltă lideri de sindicat, politicieni şi extremişti de stânga. La aceste acţiuni, conform poliţiei, au participat până la 10.000 de oameni.

Au fost semnalate şi confruntări între poliţişti şi extremiştii de stânga, câteva zeci de persoane fiind arestate.

În Saxonia, landul din care face parte Dresda, partidul NPD este cel mai bine reprezentat, cu opt deputaţi în Parlamentul regional. Sursa: frontpress.ro

Cehia: Doi tineri nationalisti, comemorati de camarazii lor

Publicat de Criss


Peste 100 de naţionalişti radicali din localitatea Krnov din Cehia s-au adunat sâmbătă pentru a comemora moartea a doi tineri camarazi care şi-au pierdut viaţa într-un incendiu în urmă cu doi ani.

Înainte de a începe marşul spre cimitir, un participant a fost reţinut pe baza unui mandat de arestare emis anterior, a anunţat Pavla Tuskova, purtatoarea de cuvânt a poliţiei.

Coloana a fost însoţită în permanenţă de zeci de ofiţeri de poliţie şi membri ai unităţii de intervenţie rapidă.

În final, naţionaliştii cehi au ţinut un minut de reculegere în memoria lui David Friedel şi Ales Marecek. Sursa: frontpress.ro

Final de cariera dificil pentru Jean-Marie Le Pen

Publicat de Criss


Liderul francez de extrema-dreapta Jean-Marie Le Pen (foto), in varsta de 80 de ani, se confrunta cu un final de cariera politica dificil, la conducerea unui partid in criza, din care s-au retras o serie de membri importanti, iar provocarile sale verbale par sa nu mai aiba succes.

Jean-Marie Le Pen va incepe campania electorala pentru alegerile europarlamentare din luna iunie, informeaza Newsin. In 2010, el va candida la alegerile regionale, in principiu aceasta fiind ultima sa lupta electorala, dupa cum spune chiar Le Pen.

Condamnat de mai multe ori pentru declaratii rasiste sau negationiste, el a evocat recent ziua in care primarul Marisiliei, oras unde traieste o comunitate importanta magrebiana, se va numi “Ben Gaudin”, o referire la actualul primar, Jean-Claude Gaudin, membru al partidului prezidential UMP. Au existat numai cateva reactii indignate, ceea ce poate fi un semnal ca Le Pen nu mai capteaza atentia prea multor persoane in Franta.

“Cel mai mare serviciu pe care i-l putem face este sa facem mare lucru din aceasta”, afirma presedintele Ligii Drepturilor Omului din Franta, Jean-Pierre Dubois.

Intr-un inerviu acordat duminica ziarului Le Parisien, in care sustinea ca imaginea de “lider batran” nu displace electoratului francez, Le Pen a incercat o alta abordare, oferind ca exemple cazurile lui de Gaulle sau Petain, seful regimului de la Vichy, condamnat in 1945 pentru colaborare cu nazistii. Dar incercarea nu a avut succes, iar partidul de extrema-dreapta este in continuare slabit considerabil, dupa esecurile electorale suferite in ultimii ani.

In plus, partidul lui Le Pen, Frontul National (FN), se confrunta si cu plecarea mai multor figuri importante, pe fondul razboiului pentru succesiune. Tinta frondei este Marine Le Pen, pe care tatal sau a plasat-o in pozitie de favorita atunci cand a vorbit despre retragerea sa, in luna septembrie. Scriitorul Alain Soral a fost, la inceputul lunii februarie, ultima personalitate care a parasit partidul, dupa Carl Lang si Jean-Claude Martinez.

Fiica lui Jean-Marie Le Pen, in varsta de 40 de ani, este acuzata pentru esecurile formatiunii, dupa ce a incercat o “normalizare mediatica”, potrivit lui Carl Lang. “In momentul in care Sarkozy si-a “lepenizat” discursul, Marina l-a “delepenizat” pe tatal sau”, considera fostul secretar general al FN.

Frontul National, care nu mai are nici un primar si nici un parlamentar, si-a pierdut mare parte din electorat in fata lui Nicolas Sarkozy, la alegerile din 2007, subliniaza cercetatorul Jean-Yves Camus, specialist in extrema-dreapta. Un electorat sedus de dicursul lui Sarkozy, care a promovat fermitatea in dosare care erau puncte forte ale FN: lipsa de securitate si imigratia.

Dupa 2007, partidul a suferit o serie de esecuri, la alegerile legislative si la cele locale, in urma carora nu a mai putut primi subventii publice si a inceput sa se confrunte cu dificultati financiare importante.

In trecut “singur pe crenelul contestarii sistemului”, Le Pen trebuie sa ii faca in prezent fata si liderului de extrema-stanga Olivier Besancerot si chiar celui de centru Francois Bayrou, potrivit lui Camus. Sursa: frontnews.ro

Fii special! Fii anti-valentinul nostru!

Publicat de Criss


Milioane de prezervative, distribuite în perioada Carnavalului de la Rio

Publicat de Criss


Autorităţile braziliene vor distribui 59 de milioane de prezervative în perioada Carnavalului de la Rio, care se desfăşoară între 20 şi 24 februarie, pentru a preveni eventualele infectări cu virusul HIV, a declarat, vineri, ministrul brazilian al Sănătăţii, Jose Temporao.

Numărul de prezervative reprezintă aproape o treime din numărul de locuitori ai ţării. Lunar, în Brazilia sunt distribuite gratuit 49 de milioane de prezervative.

Prezervativele vor fi distribuite în timpul paradelor cu dansatoare topless, petreceri stradale şi recitaluri de tobe.

Brazilia este considerată cel mai mare cumpărător de prezervative, la nivel de stat, din lume. Potrivit ministrului Sănătăţii, guvernul brazilian cumpără "1,2 miliarde de prezervative de pe piaţa internaţională".

De asemenea, pe lângă multe alte evenimente, un grup de 35 de dansatoare de la Moulin Rouge, celebrul cabaret din Paris, va evolua la Carnavalul de la Rio, pe 22 februarie, în prima noapte de defilări ale şcolilor de samba, cu o coregrafie specială în care cancanul va avea o notă de samba.

Pentru scurt timp, la Carnavalul de la Rio, cancanul, specific faimosului cabaret parizian, va înlocui tradiţionala samba.

Coregrafia pentru grupul dansatoarelor de la Moulin Rouge a fost pregătită la Paris, special pentru acest eveniment, având şi o notă de samba, după cum a precizat Cahé Rodrigues, care a conceput defilarea de anul acesta a şcolii Grande Rio, sponsorizată cu trei milioane de dolari de companii franceze.

Marile şcoli de samba, în număr de 12, vor defila în nopţile de 22 şi 23 februarie, pe Sambadrom, unde sunt aşteptaţi circa 70.000 de spectatori.

Sursa: Mediafax.ro

Exporturile de armament rusesc ar putea creşte în 2009

Publicat de Criss


Exporturile de armament rusesc ar putea creşte cu şase la sută în 2009, până la valoarea de 8,5 miliarde de dolari, afirmă un oficial guvernamental rus citat de pagina online a RIA Novosti.

"În pofida crizei financiare, intenţionăm să mărim exporturile de armament în 2009. Nu cred că aş greşi dacă aş avansa cifra de 8,5 miliarde de dolari", afirmă Aleksandr Fomin, responsabil de cooperarea tehnico-militară.

Fomin, care în prezent se află în fruntea unei delegaţii ruse la Bangalore (India), a dezvăluit că valoarea exporturilor de armament rusesc a depăşit opt miliarde de dolari în 2008.

"Planul pe 2008 a fost depăşit", adaugă oficialul rus.

Rusia şi-a dublat exporturile de armament în perioada 2000 - 2007, ocupând locul doi pe plan mondial după Statele Unite

Protest antirrom al extremei-drepte din Ungaria

Publicat de Criss


Peste 1.000 de sustinatori ai partidului ungar de extrema-dreapta Jobbik au manifestat vineri pentru a denunta cresterea numarului de infractiuni grave comise de rromi.

Jobbik, care se defineste drept un partid nationalist crestin si care lupta impotriva infractiunilor comise de rromi, spera sa marcheze puncte pe plan politic in urma demonstratiilor publice tot mai numeroase impotriva minoritatii rrome, cea mai mare din Ungaria, informeaza NewsIn, citand Reuters.

Uciderea handbalistului roman Marian Cozma, la sfarsitul saptamanii trecute, pentru care sunt suspectati niste rromi, a alimentat tensiunile si demonstratiile publice de ostilitate la adresa rromilor.
"Problema este in mare parte tinuta sub pres, dar ea trebuie abordata", a spus Imre Torok, in varsta de 39 de ani, capitan in Garda maghiara, organizatie nationalista radicala.

Intre 100 si 200 de membri ai Garzii in uniforme negre au luat parte la protest. Gruparea este sustinuta de Jobbik. "Din nefericire, numarul infractiunilor comise de rromi a crescut semnificativ si aceasta este o problema de siguranta publica", a spus Torok.

Ungaria are una dintre cele mai numeroase comunitati de rromi din estul Europei, reprezentand 5-7% din populatia de 10 milioane de locuitori. Decenii la rand, rromii au fost marginalizati, neavand locuri de munca si educatie adecvata, iar sansele lor s-au diminuat dupa caderea comunismului, cand industria grea s-a prabusit.

Criza economica tot mai grava si cresterea somajului au redus si mai mult sansele lor de a se integra si a duce o viata decenta.

Romanii vorbesc murdar pe messenger

Publicat de Criss


62% dintre romani prefera sa flirteze prin Instant Messenger (IM), deoarece se simt mai putin intimidati decat daca ar face astfel de confesiuni in mod direct.

Cand au fost intrebati de ce apeleaza la IM, printre motivele cel mai des citate se numara faptul ca acesta mijloc de comunicare le ofera mai mult timp de gandire (50%) si ii scuteste de sentimentul de sfiala pe care l-ar avea daca cealalta persoana i-ar vedea rosind (34%).

De fapt, aproape doua treimi dintre respondenti (58%) recunosc ca au folosit messengerul pentru a spune "Te iubesc" pentru prima data, relateaza Evenimentul Zilei.

Rezultatele sondajului efectuat de Ziua Indragostitilor indica faptul ca romanii folosesc o serie de metode pentru a flirta online, 36% dintre ei recunoscand ca folosesc serviciile de mesagerie vocala pentru a purta conversatii fara perdea, aproape jumatate (45%) dintre ei participa la conversatii video picante, iar 38% fac schimb de fotografii mai mult sau mai putin deocheate cu prietenul/prietena.

Romanii se dezlantuie online, 48% dintre respondenti spunand ca au folosit IM pentru a "vorbi murdar"!

Realizatorii sondajului i-au intrebat, de asemenea, pe respondenti care a fost cea mai stanjenitoare replica pe care au primit-o pe chat. Printre ele se numara: "Fii mama copiilor mei!" sau "Cate cuburi de zahar vrei in cafeaua de dimineata?"

Sondajul a fost efectuat in mai multe tari din Europa (Grecia, Republica Ceha, Ungaria, Polonia, Romania si Ucraina), pe un esantion de 15.968 de utilizatori de Internet.

Repondentii au fost atat barbati, cat si femei cu varste peste 14 ani. Studiul s-a desfasurat in lunile noiembrie si decembrie 2008.
Sursa: ziare.com

Un eurodeputat, expulzat din Venezuela pentru ca l-a facut pe Chavez dictator

Publicat de Criss


Un eurodeputat spaniol, Luis Herrero, a fost expulzat vineri seara din Venezuela, deoarece l-a facut pe presedintele Hugo Chavez dictator.

"Eurodeputatul Luis Herrero a fost invitat sa paraseasca tara, aplicand instructiunile puterii electorale in deplinul respect al drepturilor omului", precizeaza un comunicat al ministerului venezuelean, publicat la Caracas, informeaza Agerpres.

Membru al Partidului Popular de dreapta spaniol, Luis Herrero s-a imbarcat in cursul noptii de vineri spre sambata la bordul unei curse aeriene comerciale Caracas-Sao Paulo.

Intr-o conferinta de presa, eurodeputatul le-a cerut venezuelenilor "sa voteze in libertate", "nu cu teama ca un dictator incearca premeditat sa se impuna".

Luis Herrero se afla in Venezuela la invitatia partidului de opozitie democrat-crestin Copei, in calitate de observator la referendumul de duminica privind amendarea Constitutiei.

Daca va fi votat, se va permite eliminarea limitarii numarului de mandate prezidentiale, parlamentare, de guvernatori, consilieri municipali si primari.
Sursa: Ziare.com

Asociatie de suporteri gay pentru Barca

Publicat de Criss


De pe Opinii Libere

Barcelona va fi in weekend gazda reuniunii tuturor asociatiilor de suporteri gay din Europa. La aceasta reuniune este asteptata prezenta a mai multor “microbisti” gay din Germania, Irlanda, Anglia, Franta si Elvetia.

Cu acest prilej presedintele echipei de fotbal FC Barcelona, Joan Laporca, va inagura prima asociatie de suporteri homosexuali ai formatiei catalane. Aceasta “pena” este de altfel si prima de acest gen din Spania.

Presedintele grupului de homosexuali, Josep Ribes, a declarat: “Ne place Barca, fotbalul, si suntem gay. De aceea am decis sa fondam Asociatia Blaugrana de gay si lesbiene. Stiam ca in tari precum Germania, Franta sau Elvetia exista asociatii de suporteri de acest gen si credem ca sunt necesare pentru a lupta impotriva homofobiei pe stadioane”.

Ribes considera ca sportul rege discrimineaza homosexualii si cere sa fie luate masuri: “S-a reusit eradicarea insultelor rasiste si strigatul maimutei de pe stadioane, dar in continuare se insulta homosexualii. Chiar daca tin cu Barca, ma indigneaza faptul ca se striga: Guti, poponarule”.

Stereotipurile sunt si ele frecvente in tribune: “Multa lume crede ca noi homosexualii mergem la meciuri sa vedem picioare frumoase, dar nu este asa. Dupa aceasta regula, stadioanele de fotbal feminin ar fi pline de heterosexuali”.

Justin Fashanu, singurul care a recunoscut

Fostul fotbalist englez al lui Nottingham a fost unicul fotbalist de elita care si-a recunoscut homosexualitatea, in 1990. In 1998, la varsta de 37 de ani, s-a sinucis dupa ce a fost acuzat de abuz sexual.

Mircia Giurgiu: “Dorim sa sustinem valorile morale crestine!”

Publicat de Criss


Clujeanul Mircia Giurgiu a organizat joi, la insistenţele comunităţii creştine a Clujului, un marş al tăcerii - împotriva manifestărilor lesbienelor, întrunite la Cluj-Napoca pentru un congres mondial.

Deputatul a precizat că “trebuie să le respectăm drepturile, însă ele trebuie să ştie că nu reprezintă modele de urmat pentru copiii noştri. Vrem ca aceştia să fie educaţi în spiritul familiei tradiţionale, unde poate exista o astfel de comuniune doar între bărbat şi femeie”.

Aproximativ 200 de persoane care aveau asupra lor steaguri, icoane şi pancarte s-au adunat lângă statuia lui Matei Corvin pentru a protesta împotriva “Sodomizării” societăţii. Printre participanţii la acest eveniment s-au aflat: dl. Bogdan Stanciu - membru fondator în Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Provita din România şi în Alianta Familiilor din România, membrii Asociaţiei Noua Dreaptă, dl. Horea Dan, consilieri locali, membrii B.N.S. Cluj, membrii ASCOR şi suporteri ai Universităţii Cluj.

Aceştia au mărşăluit prin Bulevardul Eroilor, până în faţa Catedralei Ortodoxe, unde s-au rugat şi au aprins lumânări.

“Marşul tăcerii” este răspunsul comunităţii clujene creştine la organizarea “Festivalului Internaţional Lesbi” de către ONG-ul “Esti Unică”. Sursa: Marius Mureşan - NapocaNews.ro

Parada Sfantului Gheorghe atrage “huligani rasisti”

Publicat de Criss


Cea mai mare paradă de Sfântul Gheorghe din Anglia, patronul spiritual al ţării, este pe punctul de a fi anulată, după ce autorităţile au afirmat că mulţi dintre participanţi sunt “rasişti”.

În ultima decadă, mulţimi de până la 15.000 de persoane se strângeau anual în West Bromwich sub sloganul “Forever England, For Everyone”. Familii cu copii din întreaga Anglie participau la parada, fluturând drapele naţionale şi cântând imnuri specifice.

Săptămâna aceasta însă, consiliul local, controlat de laburişti, a votat retragerea sprijinului acordat de autorităţi acestui eveniment cultural-identitar. Fondurile care trebuiau alocate vor fi redirecţionate pentru organizarea unei petreceri în aer liber.

Organizatorii susţin că le va fi aproape imposibil să strângă în doar câteva săptămâni suma de 10.000 de lire sterline pentru a acoperi costurile.

În scrisoarea de înştiinţare trimisă organizatorilor, consilierul Yvonne Davies a declarat că parada a dat naştere unei “atosfere nesănătoase” şi îi inspiră pe tineri să fie “rasişti”.

Sursa: frontpress.ro

Au fost europenii canibali?

Publicat de Criss


Potrivit unor marturii istorice, pana in secolul XVIII pe teritoriul Europei s-ar fi practicat canibalismul sub forma folosirii unor leacuri si medicamente obtinute din carne si sange uman.

Conform unei astfel de retete tamaduitoare, carnea umana trebuia taiata in fasii mici si subtiri, tratata cu smirna si aloe si apoi tinuta la inmuiat in coniac pentru cateva zile.

O alta marturie privind canibalismul prezinta modul de conservare a carnii de om. Un condamnat la moarte prin decapitare urma sa fie pus la uscat intr-un loc rece si intunecos pana cand va capata aspectul carnii afumate, scrie Der Spiegel.

Aceste retete de 'preparare' a carnii umane ii apartin lui Johann Schroder, un farmacolog si tamaduitor german din secolul XVII.

Instructiunile oferite de acesta se refera la 'cadavrul unui barbat roscovan de aproximativ 24 de ani, care a murit de moarte violenta dar nu de boala' si care 'trebuie tinut sub cerul liber timp de o zi si o noapte', cu conditia ca cerul sa fie perfect senin.

In Europa secolelor XVI-XVII retele unor leacuri precum acestea, care ofereau instructiuni cu privire la prelucrarea si conservarea corpurilor umane, erau la fel de frecvente ca retetele de leacuri pe baza de plante, radacini si scoarta de copac.

Istoricul britanic Richard Sugg de la Universitatea Durham, lucreaza la o carte despre practicile tamaduitoare din Europa medievala si sustine ca in fiecare spiterie puteau fi gasite parti de cadavre si sange uman, la fel ca si felurite plante cu efecte tamaduitoare.

Exista numeroase marturii istorice care vorbesc despre canibalismul populatiilor europene. Romanii, spre exemplu, beau sangele gladiatorilor morti in lupta drept remediu impotriva atacurilor epileptice.

Abia in Epoca Renasterii insa, partile de cadavru uman au inceput sa fie frecvent folosite in medicina. Pentru inceput, prafuri facute de parti de mumii egiptene erau vandute drept elixiruri pentru viata indelungata.

La inceputul secolului XVII tamaduitorii si-au indreptat atentia asupra cadavrelor oamenilor executati sau chiar a cersetorilor sau a leprosilor.

Elixiruri si potiuni

Paracelsus (Philippus Theophrastus Aureolus Bombastus von Hohenheim), celebrul medic si alchimist germano-elvetian, a fost unul dintre cei mai de seama sustinatori ai folosirii de elixiruri si potiuni pe baza de ramasite umane. Aceste practici au penetrat societatea medievala pana la cele mai inalte clase aristocratice.

Regele Charles al II-lea al Angliei a platit 6.000 de lire pentru o reteta de lichefiere a creierului uman. Apoi regele consuma zilnic rezultatul acestui proces de lichefiere, ce a intrat in istorie sub denumirea de 'picatura regelui'.

Invatatii si nobilii deopotriva, laolalta cu oamenii de rand, credeau in puterile tamaduitoare ale cadavrelor umane. Antropologul american Beth Conklin, spre exemplu, citand o sursa din secolul XIX, sustinea ca epilepticii din Danemarca se adunau in jurul esafodului cu pocale in maini, asteptand momentul executiei pentru a aduna si bea sangele proaspat al victimei.

De asemenea, pudrele obtinute din oasele craniului uman erau folosite pentru a opri hemoragiile. Grasimea umana se credea ca poate alina reumatismul si artrita, in timp ce o pasta facuta din parti de cadavre umane era folosita pentru vindecarea contuziilor.

Richard Sugg atribuie o importanta religioasa carnii umane. Pentru unii protestanti spre exemplu, carnea de om servea drept un substitut al tainei Euharistiei. Unii calugari pregateau chiar un fel de 'melasa' din sangele mortilor.

Transfer de viata

'Aceste practici canibale existau pentru ca se credea in vitalitatea intrinseca a organismului uman', mai sustine istoricul britanic.

Se credea ca toti oamenii au o durata predeterminata de viata, iar daca un om a murit intr-un mod nenatural, vitalitatea organismului sau putea fi culeasa din partile sale anatomice si transferata asupra unor oameni bolnavi, prin consumarea anumitor parti ale cadavrului - de unde si preferinta pentru cadavrele oamenilor executati, deci morti inainte de vreme si inainte sa-si fi epuizat esenta vitala.

In 1492, spre exemplu, cand Papa Innocent al VIII-lea se afla pe patul de moarte, medicii i-au oferit sa bea sangele scurs de la trei baieti pentru a se vindeca. Acest leac nu l-a ajutat pe papa care a murit in scurt timp, la fel ca si baietii de la care s-a luat sangele.

Un predicator britanic, John Keogh, care a murit in 1754, recomanda praf de inima umana ca leac impotriva ametelilor. El a oferit chiar un dozaj si modalitati de administrare - 'un gram dimineata, pe stomacul gol'.

Richard Sugg sustine ca aceste practici 'medicale' erau forme de canibalism, iar, la fel ca si in cazul canibalilor din Lumea Noua, canibalii europeni erau interesati sa consume energia vitala a celor morti.

Pentru antropologul Beth Conklin aceasta forma europeana a canibalismului este cu atat mai remarcabila pentru ca in afara Europei, canibalul avea aproape intotdeauna o relatie cu persoana care era canibalizata, in timp ce in Europa aceste relatii nu existau, comportamentul canibal era asocial, partile de cadavre umane fiind tratate ca o marfa oarecare - cumparate si vandute pentru un profit.

Crina Manolescu
Sursa: Ziare.com

Armata americană va fi pe jumătate robotizată până în 2015

Publicat de Criss


LONG BEACH, SUA / 01:45, 6.02.2009

Roboţi fără milă vor constitui armatele viitorului şi până în 2015 armata americană va avea unităţi formate jumătate din oameni şi jumătate din roboţi, a avertizat un cercetător american, la salonul Technology, Entertainment and Design (TED) din California.

"Suntem într-un punct de cotitură în ceea ce priveşte războiul, ca la invenţia bombei atomice", a afirmat miercuri Peter Singer, autor al unor lucrări cu privire la conflictele armate, avertizând că utilizarea roboţilor permite uneori salvarea vieţilor militarilor, dar riscă să exacerbeze violenţele din cauza lipsei de empatie.

Armata americană îşi recrutează deja soldaţii utilizând simulatoare de război şi anumite instrumente pentru comanda armelor reale par să semene cu manetele jocurilor video. În plus, avioane fără pilot şi roboţi de deminare sunt deja frecvent utilizaţi în zonele de luptă.

"Statele Unite au un avans în ceea ce priveşte roboţii militari, dar în domeniul tehnologiei nu există avans definitiv", a precizat Singer. "Rusia, China, Pakistanul şi Iranul lucrează la programe de roboţi militari".

Singer a avertizat însă că roboţii nu au nici compasiune, nici milă şi îi scutesc pe soldaţi de orori pe care fiinţele umane ar putea încerca să le evite.

Există de asemenea o legătură "perturbatoare" între roboţi şi terorism, adaugă cercetătorul, notând că "nu este necesar să convingi roboţii că vor obţine 72 de fecioare (...) pentru a se arunca în aer".

Roboţii au de asemenea capacitatea de a înregistra totul, datorită camerelor de filmat, ceea ce va permite publicarea unor imagini pe site-uri ca YouTube.

"Acest lucru transformă războiul în divertisment, uneori în muzică", apreciază cercetătorul.

Dar designerul din domeniu David Hanson dă asigurări că se străduieşte să creeze roboţi dotaţi cu empatie.

"Având în vedere că maşinile sunt tot mai capabile să ucidă, dotarea lor cu empatie ar putea oferi speranţă pentru viitorul nostru", a declarat el, arătând un bust de robot cu înfăţişarea lui Albert Einstein, capabil să creeze contact vizual şi să imite expresii umane.

Mesaj de ameninţare teroristă la adresa Germaniei, publicat pe un site islamist

Publicat de Criss

Recentul atentat comis în apropierea ambasadei germane la Kabul reprezintă un avertisment la adresa autorităţilor de la Berlin, conform unui mesaj de ameninţare publicat pe Internet, despre care poliţia germană crede că aparţine talibanilor.

Poliţia federală a confirmat sâmbătă existenţa mesajului apărut "la începutul săptămânii" pe site-ul Thabaat.net şi a precizat că pleacă de la premisa că este vorba despre un mesaj autentic al talibanilor.

Scrisoarea a fost publicată de revista online Al Somood, a afirmat un purtător de cuvânt al poliţiei, adăugând că autorităţile germane evaluează ameninţările incluse în document.

Conform săptămânalului Focus, scrisoarea în arabă se adresează "poporului german şi guvernului său aliat al americanilor" şi afirmă că atentatul din 17 ianuarie, soldat cu moartea a cinci persoane, a reprezentat "o pedeapsă şi un avertisment" pentru toţi germanii implicaţi în operaţiuni militare în Afganistan.

Guvernul cancelarului Angela Merkel "este vinovat pentru moartea femeilor şi copiilor", afirmă documentul.

De la începutul lunii ianuarie, au fost publicate pe Internet cel puţin patru mesaje video cu ameninţări teroriste la adresa Germaniei, aparţinând mai multor grupuri teroriste, printre care se numără şi Uniunea Jihadului Islamic.

Guvernul german a afirmat în repetate rânduri că tratează cu seriozitate ameninţările teroriste la adresa ţării şi consideră că riscul terorist în Germania este ridicat. "Această scrisoare confirmă că Germania se află în vizorul teroriştilor", a apreciat sâmbătă poliţia germană.

Obama a explicat de ce inchide Guantanamo

Publicat de Criss


Presedintele Barack Obama s-a intalnit vineri cu familiile victimelor atentatelor din 11 septembrie 2001 si ale atentatului comis asupra navei americane USS Cole, pentru a le explica decizia de a inchide centrul de detentie de la Guantanamo.

Intalnirea care a durat o ora si la care au participat aproximativ 40 de apropiati ai victimelor, nu marcheaza decat "inceputul unui dialog" privind inchiderea inchisorii, le-a spus Obama familiilor, a anuntat Casa Alba, citata de AFP, preluata de NewsIn.

Intalnirea a avut loc la o zi de la decizia unui judecator al Pentagonului de a abandona acuzatiile impotriva sauditului Abd al-Rahim al-Nashiri, principalul suspect in atentatul asupra navei USS Cole, care a intrerupt astfel procedura judiciara, asa cum ceruse Obama.

Pentagonul a precizat insa ca retragerea acuzatiilor este temporara, iar o decizie in ceea ce il priveste pe al-Nashiri va fi luata dupa revizuirea tuturor procedurilor de la Guantanamo.

Kenneth Clodfelter, al carui tata a murit in atentat, a marturisit ca a venit la intalnire cu sentimente "negative" fata de inchiderea inchisorii, care adaposteste suspecti de terorism. Totusi, el a fost convins de presedinte "pur si simplu prin atitudinea lui".

Obama "credea cu adevarat in ce spunea", a explicat Clodfelter. "Era foarte sincer si voia intr-adevar ajutorul nostru pentru a rezolva aceasta problema", a adaugat el.

Kurt Lippold, fost comandant in Marina americana, care se afla la bordul navei USS Cole in ziua atacului care a provocat moartea a 17 sodati americani, a declarat ca Obama le-a prezentat familiilor un rezumat al planului sau de inchidere a centrului de detentie. "A fost o intalnire foarte emotionanta", a adaugat el.

Casa Alba a anuntat intr-un comunicat ca presedintele "a spus clar ca principala lui responsabilitate este securitatea americanilor". "El a explicat de ce crede ca inchiderea inchisorii de la Guantanamo ar face tara mai sigura si ar ajuta la judecarea rapida a vinovatilor intr-un cadru juridic solid, si ca acest lucru ar ajuta Statele Unite sa combata terorismul intr-un mod mai eficient in lume", continua textul.

Sursa: Ziare.com

Un popor adormit in minciuna

Publicat de Criss


Se intampla ceva ciudat, dar nu neasteptat, de fiecare data cand in Romania explodeaza cate un scandal. Indiferent de domeniul in care se rupe buba si tasneste puroiul, efectul este acelasi - ii urmeaza o reactie in lant.

Nu trebuie trecut cu vederea nici faptul ca scandalurile sunt cele care ne definesc mai bine decat orice ca popor. Insa ceea ce este cu adevarat definitoriu pentru romani este faptul ca scandalurile noastre sunt toate, si intotdeauna, fara nicio consecinta. Sunt toate in gol si niciodata finalizate.

Romanii practica scandalul de dragul artei scandalului. Iar orice scanteie de scandal ascunde in spate mii si mii de complici.

Orice exemplu de scandal recent o demonstreaza. Fie ca este vorba despre sport (fotbal) sau lumea politica, fie ca alegem sistemul sanitar, justitia, politia sau armata, avem peste tot acelasi tipar.

Imediat dupa ce avem o "situatie" cu 2-3 persoane implicate, aflam mai repede sau mai tarziu ca, de fapt, de vina este tot "sistemul". Sau, si mai bine, de vina suntem noi toti, complici cu sistemul intr-o mare minciuna.

Cazul Serghei Gorbunov. La inceput a iesit la lumina balba catorva politsti si a unui director de penitenciar. In timp, insa, acest scandal a scos la iveala ditamai puroiul intregului sistem de justitie din Romania. Iar complicii Justitiei sunt, in acest caz, Politia si sistemul penitenciarelor.

Prima tendinta este sa iti spui ca nu ai cum sa generalizezi atat de mult. Dar pana sa termini fraza afli ca in Romania mai exista alte cateva sute de cazuri identice cu Serghei Gorbunov.
Cu alte cuvinte, doar cine nu a vrut nu a devenit un Gorbunov.

Sa mai pomenin de lumea fotbalului, unde stenogramele, care initial se credeau ca il vor infunda doar pe Gigi Becali, ajung sa ii atinga pe toti patronii echipelor din prima liga?

Cei care ajung sa fie implicati incep sa vorbeasca si astfel mai avem inca vreo duzina de posibili corupti sau complici la coruptie.

A aparut in Breaking News cazul barbatului decedat in spitalul din Slatina, care a asteptat mila doctorilor pe holurile institutiei pana a murit. Imediat dupa acest caz si scandalul monstru care i-a urmat, am aflat ca acesta nu este singurul.

Am aflat ca aceasta speta se poate repeta oricand si oriunde in spitalele din Romania. Mai mult decat atat, reprezentanti oficiali au ajuns sa recunoasca, pana la urma, ca "intreg sistemul sanitar este de vina"...

In tot acest peisaj, un singur naiv, Raed Arafat, sustine ca exista reguli si ca de vina sunt cei care nu le respecta, adica romanii...

Ne plangem ca nu avem institutii si ca cele pe care le avem oricum nu functioneaza, insa aceasta situatie convine celor mai multi, caci astfel coruptia isi vede de drum linistita.
Nu mai are sens sa mai pomenim si de durerosul caz al zacamintelor din Marea Neagra. Atunci cand, pentru prima oara in ultimii 20 de ani, am crezut si noi ca am castigat ceva, am aflat de fapt cum am fost pacaliti si inselati cu mult timp in urma. Astfel, ceea ce noi am castigat la Haga e doar o pierdere mai veche.

Mai mult mai putin, intr-un fel sau altul, suntem cu totii complici la putregaiul care corupe "toate sistemele" din Romania. Cu totii avem cunostinte la care apelam atunci cand legal si oficial nu putem rezolva o problema. Cu totii mergem si oferim cel putin "o atentie" unui functionar sau unui medic.

Si, mai ales, cu totii stim lucruri pe care nu le spunem decat atunci cand ajungem sa fim incoltiti. Atunci, ca sa ne scapam pielea noastra spunem tot ce stim despre ceilalti, despre toti. Altfel, tacem chitic sperand ca nu ne va atinge niciodata vreun scandal.

Din aceasta cauza nici nu ne isterizeaza, nici macar nu ne deranjeaza prea mult, toate aceste dovezi de coruptie, inacceptabile altfel.

In alte parti din lume scandaluri mai mici ca acestea au scos lumea in strada si au facut ca societatea civila sa se sesizeze prin actiuni ferme. In Romania, toata lumea doarme linistita mintita si mintindu-se pe sine.

Iar somnul minciunii noastre naste morti in spitale si condamnati la puscarie in libertate.

Sursa : Ziare.com

Moscova este dispusă să îşi reducă arsenalul de rachete nucleare

Publicat de Criss


Rusia este dispusă să îşi reducă arsenalul de rachete nucleare, în conformitate cu interesele sale naţionale şi cu condiţia continuării negocierilor cu Statele Unite pentru un nou tratat, a declarat, sâmbătă, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

"În ultimii doi ani şi jumătate ai administraţiei americane anterioare am încercat să obţinem o reacţie mai clară la numeroasele noastre propuneri de a începe discuţiile pentru un nou acord, care să înlocuiască tratatul START ce expiră în decembrie", a afirmat Lavrov, citat de televiziunea rusă.

"Suntem dispuşi să mergem mai departe pe calea reducerilor şi limitărilor, luând desigur în considerare interesele ruse de securitate naţională", a adăugat el.

"Suntem dispuşi la discuţii care ar permite menţinerea limitărilor şi reducerilor pentru armamentele strategice şi suntem mulţumiţi că noua administraţie de la Washington consideră acest subiect drept o prioritate", a precizat Lavrov.

Rusia insistă de mai mult timp asupra înlocuirii Tratatului privind reducerea arsenalelor strategice START, un pact de dezarmare încheiat între Statele Unite şi fosta Uniune Sovietică. În ianuarie, înaintea confirmării în funcţie, secretarul de Stat american Hillary Clinton a promis să renegocieze rapid tratatul, care a fost semnat în 1991 şi a permis reduceri importante ale arsenalelor nucleare american şi rusesc.

Fosta administraţie americană a amânat discutarea tratatului, provocând nemulţumirea Rusiei.

Sursa : Mediafax


Vedete care au fumat iarbă

Publicat de Criss


Consumul de droguri sau de alcool nu a lipsit niciodată dintre activităţile vedetelor, unele dintre ele recunoscându-şi vina. Fox News a făcut o listă cu câteva din starurile care au pledat "vinovat" la întrebarea "Aţi fumat vreodată iarba?":

Unul dintre "vinovaţi" este actualul preşedinte al SUA, Barack Obama. Acesta a declarat că a apelat la puţină iarbă în tinereţe, când era confuz, în încercarea de a-şi găsi drumul în viaţă.


Fostul preşedinte american Bill Clinton a făcut senzaţie când a recunoscut că a încercat o dată un joint, precizând însă că nu "a tras în piept".

Chiar dacă nu pare genul de persoană care s-ar droga, Paris Hilton a fost înregistrată fumând un joint şi fotografiată cu o pungă de iarbă pe care o avea în poşetă, potrivit ziariştilor de la Fox News.

Puţini pot uita acea zi din 1999 când poliţia, chemată în urma unei plângeri privind tulburarea liniştii publice, l-a arestat pe Matthew McConaughey. Actorul era gol, cânta la bongos şi avea şi un "bong" lângă el.

Chiar dacă acum este foarte atentă cu imaginea ei, Madonna a recunoscut că a fumat iarbă împreună cu PR-ul ei, Liz Rosenberg. Celebra cântăreaţă a declarat: "Am fumat un joint împreună"."

Kirsten Dunst, care militează pentru legalizarea consumului de iarbă, a declarat: "Dacă toţi ar fuma, lumea ar fi un loc mai bun!"

Deşi nu a fost niciodată prinsă în flagrant, Jennifer Aniston a mărturisit: "Îmi place să fumez iarbă şi nu văd niciun rău în asta."

Drew Barrymore şi Cameron Diaz au fost surprinse împărţind un joint pe o plajă din Hawaii.

Printre celebrităţi se numără şi Lindsay Lohan, "prinsă" cu un joint în mână, dar şi Jack Black, care a fost votat "fumătorul anului" de revista High Times.

De asemenea, Whoopi Goldberg a recunoscut că este "vinovată": "Trebuie să fac o mărturisire. Sper că staţi jos. Am fumat iarbă."

George Michael a fost foarte sincer într-un interviu la radio BBC: "Încerc din răsputeri să fumez mai puţină iarbă. Aş vrea să fumez mai puţin..."

Sursa: Mediafax


Ahmadinejad: Marile puteri sa “invete sa se adreseze respectuos”

Publicat de Criss


Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad (foto), sfătuieşte marile puteri “să înveţe să se adreseze respectuos altor popoare” pentru a fi ascultate, a relatat joi agenţia Fars.

“Învăţaţi să vă adresaţi respectuos altor popoare, pentru ca poporul iranian, pacifist şi cultivat, să vă respecte”, a declarat Ahmadinejad. “Noi suntem adepţii dialogului (…). Ascultăm pe toţi cei din lume care au o poziţie justă şi propuneri pentru soluţionarea problemelor lumii”, a adăugat el. “Epoca tiraniei voastre a luat sfârşit” odată cu Revoluţia Islamică, a mai afirmat acesta.

Teheranul refuză să se supună exigenţelor Consiliului de Securitate al ONU, care cere o suspendare a activităţilor sale nucleare.

Marile puteri (Statele Unite, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania), care încearcă să convingă Iranul să îşi suspende programul de îmbogăţire a uraniului, au “primit favorabil”, miercuri, în Germania, “voinţa administraţiei americane de a demara discuţii cu Iranul, aşa cum a fost exprimată de preşedintele (Barak) Obama”.

La rândul său, preşedintele Parlamentului iranian, Ali Larijani, care va participa, la acest sfârşit de săptămână, la Conferinţa Internaţională pe tema Securităţii, la Munchen, a afirmat că “eşecul Statelor Unite în Liban şi în Irak sunt semne ale sfârşitului unilateralismului american”.

Vicepreşedintele american, Joe Biden, va participa, de asemenea, la reuniunea de la Munchen, dar nici o întâlnire cu delegaţia iraniană nu a fost programată.

Acesta a adăugat că plasarea primului satelit iranian pe orbită arată că “poporul iranian va continua calea sa, în pofida sancţiunilor” internaţionale impuse Iranului.

Iranul a anunţat, marţi, că a plasat pe orbită un satelit, Omid (Speranţă), de fabricaţie iraniană 100 la sută, cu ajutorul unei rachete proprii Safir-2. Sursa: Mediafax

Preocupare fata de natiune: un preot croat plateste numele nou-nascutilor

Publicat de Criss


Preocupat de soarta naţiunii croate, un preot catolic local a decis să plătească o recompensă, numerar, părinţilor care dau copiilor lor un nume tradiţional, a raportat miercuri cotidianul Jutarnji List.

“Cine dă copilului numele unui bunic, a unei bunici, a unui sfânt sărbătorit în apropierea zilei de naştere a copilului, sau unul dintre numele de mai jos (…) va primi 1.000 kunas (135 euro) din partea preotului” - este mesajul care poate fi citit pe uşa bisericii Ploce, un port maritim aflat în sud. Anunţul este însoţit de aproximativ 80 de nume bărbăteşti şi femeieşti recomandate.

Preotul Petar Mikic spune ca a lansat aceasta iniţiativă pentru a “păstra identitatea naţională”, se precizează în ziar.

“Sunt interzise toate numele suspecte. Noi trebuie să împiedicăm dispariţia (…) Croaţiei. Aceasta depinde mult de numele pe care noi trebuie să îl dăm oamenilor, ca să ştim cărui popor aparţin”, a spus el.

În conformitate cu datele oficiale furnizate în ultimii ani de către autorităţile municipale, părinţii au tendinţa de a oferi copiilor lor un nume scurt şi internaţional, de rezonanţă, cum ar fi Lana, Sara sau Leon.

Printre numele tradiţionale, incluse pe lista, se găsesc: Ivan, Marko şi Tomislav (băieţi) sau Marija, Katarina pentru fete.

88% dintre cele 4,4 milioane de locuitori din Croaţia sunt romano-catolici. Sursa: LacasuriOrtodoxe.com

Dilema islandeza: UE sau o “Uniune monetara scandinava”?

Publicat de Criss


De Bataiosu

In timp ce Islanda dezbate daca aderarea la UE este cea mai buna optiune pentru a salva economia sa lovita de criza, o alta optiune incepe sa castige sustinatori, indiferent cat de ciudata ar parea la prima vedere: uniunea monetara cu Norvegia, sustine cotidianul britanic “The Guardian”, citat de Cronica Romana.

Semnificativ este faptul ca daca optiunea pro-europeana este sustinuta de noul premier islandez, Johanna Sigurdardottir, cea care vizeaza posibila uniune monetara scandinava are sprijinul noului ministru de Finante, Steingúrmur Sigfússon. Ipoteza utilizarii devizei norvegiene ar fi parut inaceptabila cu doar cateva luni in urma, mai subliniaza comentatorul britanic.

Intrebat de ziaristi ai cotidianului norvegian Klassekampe daca aceasta idee poate reprezenta o optiune serioasa, Sigfússon a raspuns ca spera ca da, precizand ca aceasta optiune va fi discutata la aniversarea de 10 de ani de existenta a partidului sau (Partidul Verde, de orientare socialista), din aceasta saptamana, unde vor fi invitati lideri ai partidelor socialiste din Peninsula Scandinava, printre care ministrul norvegian de finante, Kristin Halvorsen.

Sigfússon este liderul Partidului Verde, cel mai popular partid din Islanda, care se opune puternic intrarii in UE, in timp Halvorsen conduce Partidul Socialist de Stanga din Norvegia, partidul-sora a celui a lui Sigfússon.

Nici Norvegia nu se opune acestei idei, a declarat oficialul norvegian. Ideea unei uniuni monetare intre Islanda si Norvegia este mai realista decat ar parea la prima vedere, daca tinem cont de faptul ca economiile celor doua state, membre ale Acordului European al Liberului Schimb (AELS), dar nemembre ale UE sunt puternic intrepatrunse, existand practic o uniune vamala intre ele.

Norvegienii s-au dovedit foarte rapizi atunci cand a venit vorba de salvarea verilor islandezi pe durata crizei economice. In mai, Banca Centrala a Norvegiei a declarat ca va imprumuta Islandei 1,5 miliarde de dolari pentru a-i ajuta economia, alaturi de Bancile Centrale ale Suediei si Danemarcei. De asemenea, in noiembrie, Norvegia a ajutat din nou Islanda, furnizand 500 de milioane de euro, ca parte a pachetului de intrajutorare al FMI de 10 miliarde de dolari.

Si in domeniul militar si politic legaturile sunt aproape la fel de stranse: din 2006, din momentul in care trupele americane au fost expulzate din baza de la Keflavik, apararea nationala a Islandei este asigurata de Norvegia, in conditiile in care insula nu are propria sa armata.

Intre cele doua state exista si afinitati culturale, in conditiile in care Islanda a fost initial populata de vikingi, care au parasit Norvegia in urma cu 1.000 de ani. Cele doua tari impartasesc si anumite interese strategice, cum ar fi controlul zonelor de pescuit si interese in regiunea arctica.

Legea stocarii datelor telefonice ajunge la CCR

Publicat de Criss


Legea privind stocarea datelor telefonfice ajunge la CCR, dupa ce Tribunalul Bucuresti a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Comisariatul pentru Societate Civila in cadrul unui proces pe care il are cu o companie de telefonie mobila.

Comisariatul pentru Societatea Civila a anuntat, joi, ca va cere CCR “anularea” legii privind stocarea datelor telefonice, prin ridicarea unei exceptii de neconstitutionalitate in cadrul unui proces pe care il are cu o companie de telefonie mobila, informeaza NewsIn.

Potrivit comisarului general al organizatiei, Ioan Prodan, Comisariatul pentru Societatea Civila a chemat in instanta compania Orange, cu care are contract pentru prestarea de servicii de telefonie mobila, pentru ca aceasta sa fie obligata sa respecte clauzele contractuale ce privesc confidentialitatea convorbirilor telefonice.

Astfel, organizatia sustine ca se va folosi de acest proces pentru a ridica o exceptie de neconstitutionalitate pentru Legea 298 privind retinerea datelor convorbirilor telefonice.

“Vrem sa ridicam exceptia de neconstitutionalitate si sa transferam procesul la Curtea Constitutionala, cerand Curtii anularea legii”, a declarat Ioan Prodan, care a adaugat ca primul termen al procesului cu Orange va fi joi, la sectia 6 Comerciala a Tribunalului Bucuresti.

In exceptia de neconstitutionalitate pe care o va ridica, Comisariatul arata ca Legea 298 nu ar respecta dispozitiile mai multor articole din Constitutie care reglementeaza drepturi fundamentale ale omului: articolul 28, privind secretul corespondentei, articolul 26 privind viata intima familiala si privata, articol 25 privind libera circulatie si articolul 30 privind libertatea de exprimare.

Comisarul general Prodan considera ca Legea 298 face din “fiecare cetatean roman un posibil infractor”.

“Prin aceasta lege se aduce o atingere grava in primul rand cetateanului de rand pentru ca fiecare cetatean prin aceasta lege poate fi privit ca un infractor. Se incalca demnitatea poporului roman. Este o lege abuziva care incalca niste drepturi constitutionale garantate de statul roman. Este clar ca nu se doreste doar ambalajul bomboanei, ci se doreste si preluarea continutului a ceea ce exista.”, a declarat Prodan, in cadrul unei conferinte de presa.

In plus, Prodan banuieste ca legea va servi intereselor unor persoane corupte care se vor folosi de informatiile si de datele preluate din convorbirile telefonice pentru “a santaja oameni politici sau sau oameni publici in sensul de le schimba optiunea sau de a-i face sa taca”.

Prezent la conferinta de presa, presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a spus ca Legea 298 a fost adoptata fara avizul Senatului si a Camerei Deputatilor. “Votul final s-a dat cu o sala aproape goala. Este o lege care a trecut ilegal, prin iuteala lui Bogdan Olteanu. Este o lege care l-ar fi facut invidios pe Stalin”, a spus Vadim Tudor. Sursa: Ziare.com

Boudicca – regina razboinica a celtilor

Publicat de Criss


„Nicicand nu a mai existat o asemenea femeie. Statura ii era impunatoare iar prezenta terifianta. Lumina din ochii ei era salbatica si vocea ii era ca un tunet.” – Cassius Dio.

Trecusera doar 41 de ani de la moartea lui Octavian Augustus, iar Roma parea mai puternica decat oricand. Nimeni si nimic nu parea in stare sa stea in calea indestructibilei masinarii de razboi romane, cu atat mai putin o femeie dintr-un obscur trib celtic. Si totusi, furtuna care avea sa se abata asupra Imperiului, zdruncinand insasi fundatiile acestuia, nu va ma fi uitata nicicand de cei ce se considerau, pana atunci, atotputernici.

La capatul lumii

Atunci cand imparatul Claudius a ordonat invazia Britaniei in anul 43, o reeditare, in fapt, a tentativei lui Caligula de a cuceri insula celtilor, principala tinta a armatei romane a fost orasul Camolundunum (Colchester), stapanit pe atunci de puternicul trib al catuvellaunilor, trib aflat sub comanda regelui Cunobelinus. Nu atat aurul, asa cum fusese cazul Galiei si cum avea sa fie si cel al Daciei, constituise principala motivatie a romanilor, cat fierul, cositorul si alte metale ce se gaseau din abundenta in nordicul tinut al celtilor.

A fost nevoie de numai doua batalii pentru ca tribul catuvellaunilor, cea mai puternica factiune celtica din Britania, sa fie infrant, si pentru ca restul triburilor sa se supuna legiunilor conduse exemplar de Aulus Plautius si de Vespasian, viitorul imparat al Romei. Nici chiar darzenia si curajul recunoscut al britonilor nu puteau face fata puternicelor trupe latine, dotate de insusi Claudius cu temutele divizii de elefanti de lupta africani.

Constienti de forta adversarului lor, liderii factiunilor locale depuneau armele si se recunosteau vasalii Romei. Maruntele revolte ale pictilor (stramosii scotienilor de azi), precum si cele ale triburilor galeze, nu reprezentau, nici pe departe, un motiv de ingrijorare pentru guvernatorii noii provincii romane. In fond, asemenea tulburari se regaseau in mai tot imperiul, iar legiunile romane erau experte in suprimarea rebeliunilor locale. Nimeni nu isi putea imagina ca in chiar inima provinciei, acolo unde rezistenta cuceritorilor era cea mai puternica, avea sa izbucneasca un razboi pe care Roma nu il va uita niciodata.

Poate ca tocmai siguranta romanilor in fata celtilor si superioritatea evidenta a armatei latine ii determinase pe guvernatori sa ignore sistemele, clasice deja, de fortificatii. Pur si simplu, in acceptiunea romana, localnicii nu se puteau ridica impotriva misiunii lor civilizatoare.

Schimbarea de pe tronul Romei, pe care Nero il ocupase dupa asasinarea lui Claudius, avea, insa, sa se rasfranga inclusiv asupra indepartatei provincii nordice. Influentati probabil de comportamentul desantat al noului imparat, soldatii romani si chiar sclavii familiilor de colonisti se dedau la cele mai crunte atrocitati. Jafurile, torturile, violurile si crimele infaptuite in vazul tuturor, erau, insa, mai mult decat puteau indura celtii vesnic rebeli.

Boudicca

Putine lucruri se stiu despre prima parte a vietii Boudiccai, sotia regelui Prasutagus al tribului icenilor. In fapt, nici chiar numele acesteia nu este pe deplin cunoscut istoricilor de azi, cu atat mai mult cu cat in cronicile antice regina celtica este numita Budica, Boadicea, Buddug sau Budiga. Singurele insemnari ale romanilor o amintesc doar ca sotie a lui Prasutagus, lider clientelar noii stapaniri din Britania, un personaj nedemn de luat in seama, cu atat mai mult cu cat politica latina fata de femei era una cat se poate de restrictiva. Cu siguranta, insa, ignoranta Romei fata de cutumele celtice avea sa se dovedeasca fatala pentru zecile de mii de legionari campati in Britania.

Scanteia revoltei pornea in momentul mortii lui Prasutagus, regele care, dorind sa-si multumeasca atat supusii cat si stapanitorii, isi impartea regatul in doua parti, o parte pe care o ceda neconditionat Romei, si o alta pe care o incredinta sotiei sale si celor doua fiice ale cuplului regal. Si totusi, planurile pacifiste ale liderului icen nu au fost pe placul guvernatorului Gaius Suetonius Paulinus. Nerecunoscand, prin legea romana, dreptul la mostenire al femeilor, romanii erau decisi sa dea un exemplu populatiei locale. Drept urmare, Boudicca era biciuita in public in timp ce fiicele adolescente ale acesteia erau violate in vazul multimii de catre soldatii ce trebuiau sa asigure ordinea provinciei. Mai mult, familia regala icena, lipsita si de ultimele posesiuni, era somata sa plateasca o suma exorbitanta autoritatii latine. Era ultimul exces pe care Roma si l-a mai permis in fata reginei celte.

Nici cele mai loiale factiuni britanice nu puteau ramane indiferente in fata unui asemenea abuz. Triburile celtice care aveau propriile lor motive sa ii urasca pe romani se strangeau de acum in jurul reginei orbita de furie si de dorinta razbunarii. Era anul 60 d .H., atunci cand Boudicca ridica impotriva Romei o armata cu nu se mai vazuse nicicand in Britania. Pentru prima oara, triburile vesnic rivale se uneau impotriva dusmanului comun. Nu mai putin de 100.000 de celti porneau la lupta manati de un singur gand, cel al exterminarii romanilor. Iar lovitura acestora avea sa fie una crunta.

Prima tinta a rebelilor a fost Camolundunum, cea mai puternica si mai influenta colonie romana. Sprijinita de puternicul trib sudic al trinovantilor, Boudicca invada orasul si ucidea pe absolut toti locuitorii sai. Atat de mare fusese dorinta de razbunare a celtilor, incat din Camoludunum nu mai ramanea absolut nimic. Fortareata a fost, practic, demolata iar resturile acesteia era arse pana in temelii. In fapt, si astazi este vizibil stratul de lut rosu creat in urma puternicului incendiu starnit de rebeli. Nici chiar Legiunea a IX Hispana, condusa de viitorul guvernator Quintus Petilius Cerialis, nu a putut sa se opuna multimii dezlantuite. Imbatati de victoria iminenta, celtii starniti de Boudicca ii decimau pe aproape toti legionarii romani trimisi impotriva lor. Doar Quintus Cerialis si cativa dintre cavalerii sai reuseau sa fuga, pentru a se refugia in Galia.

Nu era, insa, decat inceputul furtunii care se abatea asupra romanilor. Incurajati de victoria reginei icene, celtii din triburile supuse rupeau lanturile robiei pentru a se alatura revoltei. Iar urmatoarea tinta a rebelilor era, de acum, Londinium (Londra de azi), oras care, desi nu exista decat de 17 ani, se dovedise un important punct strategic si comercial pentru majoritatea nobililor si centurionilor romani.

Constient de faptul ca nu putea apara un oras lipsit de fortificatii, guvernatorul Gaius Suetonius Paulinus, revenit de urgenta din campania impotriva druizilor galezi, abandona Londinium in mana celtilor, iar Boudicca facea curand uitat masacrul de la Camolundunum. Orasul era si el, la randul lui, demolat si intreaga populatie masacrata. Toti cei care refuzasera evacuarea, in speranta obtinerii clementei din partea reginei, se inselasera amarnic. Boudicca nu uitase supliciul la care fusese supusa alaturi de fiicele ei. In semn de razbunare, toate femeile romane erau spanzurate de maini, pentru ca sanii se la fie taiati si indesati in gura. Cele care supravietuiau acestor atrocitati erau trase in teapa in fata razboinicilor celti. Pastrand vechile obiceiuri barbare, rebelii ii decapitau pe toti barbatii romani pentru a le colectiona capetele si pentru a le expune ca trofee in propriile case.

Aceeasi soarta o avea si Verulamium (orasul St. Albans de azi). Intreaga populatie era masacrata in timp ce rebelii, conform lui Dio Cassius, petreceau zgomotos. Cronicile romane amintesc de peste 80.000 de victime in cele trei orase, desi numarul acestora pare sa fi fost cu mult mai mare. Lor li se adauga si victimele din asezarile marunte care trecusera prin focul si sabiile de fier ale celtilor.

Raspunsul Romei

Nici chiar imparatul Romei nu mai putea ramane indiferent in fata unei asemenea revolte. Nero insusi si-a manifestat public intentia de a abandona Britania in mana rebelilor dezlantuiti. Pierderile de vieti erau uriase, iar populatia isi amintea de masacrul lui Arminius, liderul germanilor cherusci din padurea Teoteburg. Atunci, trei legiuni romane, alaturi de numeroase trupe auxiliare, fusesera decimate de rebelii germani, fara ca cineva sa se mai intoarca vreodata. De data aceasta, insa, revolta celtilor era cu mult mai mare. Doar sfatuitorii imparatului l-au determinat pe acesta sa continue lupta.

Teama legionarilor era totusi evidenta. Desi caliti in numeroase lupte pe tot cuprinsul imperiului, soldatii romani nu puteau ramane indiferenti in fata cruzimii reginei razboinice. Astfel, Poenis Postumus, prefect si conducator al Legiunii a II-a Augusta, refuza chemarea guvernatorului Gaius Suetonius Paulinus, model pe care il urmau si alte trupe stationate in Galia. Nimeni nu se incumeta sa lupte impotriva salbaticilor celti cu fetele vopsite in albastru.

Doar 10.000 de veterani reusise sa stranga Suetonius in fata imensei armate rebele care numara, de acum, peste 230.000 de oameni. Si totusi, desi raportul de forte era de cel putin 20 la 1, romanii aveau inca o arma secreta, disciplina. Aceasta avea sa fie, ca de multe ori pana atunci, cheia victoriei romane.

Increzatoare in propria armata si in temutele care de lupta celtice, cu mult superioare celor romane, Boudicca nu concepea ca razboinicii sai sa fie infranti de infima armata latina. Mai mult, ea aducea copiii, batranii si femeile pentru a fi martorii izgonirii romane din Britania. Totul trebuia sa fie un spectacol exemplar atat pentru celti, cat si pentru romani.

Lucrurile luau, insa, o cu totul alta intorsatura. Folosind clasica formatie de lupta romana, cu zidul de scuturi asezate in forma solzilor de peste, trupele romane se dovedeau impenetrabile. Primul val al rebelilor cadea sub loviturile de pillum, celebrele sulite latine, create special pentru a se rupe si indoi in ranile victimelor. Blocati in spate si pe flancuri de carutele in care se aflau spectatorii, celtii, in carele lor de lupta, erau incapabili sa se mai retraga sau sa sarjeze peste miile de cadavre din fata lor. Batalia se transforma incet intr-un masacru. Inaintand sistematic, romanii ucideau orice rebel care li se opunea. Peste 80.000 de celti cadeau pe campul de lupta, in timp ce multi dintre supravietuitori luau drumul sclaviei. Britania devenise din nou o provincie romana si avea sa ramana astfel timp de aproape patru secole.

Desi nu a cazut in lupta, Boudicca s-a stins la scurt timp dupa aceea, cel mai probabil intr-un act sinucigas. In ciuda victoriei sale, Suetonius il socase pana si pe Nero prin cruzimea de care a dat dovada, prin urmare, il va inlocui de urgenta cu mult mai indulgentul guvernator Publius Petronius Turpilianus. Astazi, istoricii sunt unanim de acord ca victoria lui Suetonius a reprezentat unul dintre momentele de cotitura ale istoriei. Infrangerea sa in fata reginei razboinice ar fi insemnat, mai mult ca sigur, o retragere defintiva a dominatiei romane din Britania, asa cum se intamplase si in fata triburilor germane din nordul Europei. Sursa: Descopera.ro

Noul Patriarh al Rusiei si vechea tema a KGB-ului

Publicat de Criss


Acuzaţiile de colaborare a ierarhilor ruşi cu KGB-ul poartă un caracter oficial.

Alegerea noului patriarh pe scaunul Moscovei a stîrnit un val de comentatori care au răscolit nu doar trecutul candidatului, ci şi al altor colegi din Sfîntul Sinod. Ruşii se arată nemulţumiţi în special de colaborarea ierarhiei cu KGB. Pînă în momentul de faţă Patriarhia Moscovei nu a contrazis aceste acuzaţii.

Colaborarea unor ierarhi cu structurile de securitate ale statului sovietic a fost discutată la modul oficial în Sovietul Suprem al Federaţiei Ruse şi s-a păstrat într-un raport făcut în 1992 de către deputatul poporului P. Ponomariov, preşedintele Comisiei pentru Situaţiile de Urgenţă de pe lîngă Prezidiumul Sovietului Suprem al Federaţiei Ruse. În raport Ponomariov îşi exprimă îngrijorarea pentru colaborarea „neconstituţională” a ierarhilor cu structurile KGB. „Comisia atrage atenţia conducerii Bisericii Ortodoxe Ruse asupra folosirii neconstituţionale de către Comitetul Central al Partidului Comunist şi de către Comitetul pentru Siguranţa Statului (KGB) o seamă de structuri bisericeşti în scopuri proprii prin racolare şi infiltrare a agenţilor KGB […] Caracterul misiunilor îndeplinite de ei [ierahii-agenţi] dovedeşte că Departamentul numit nu este separat de stat şi că el s-a transformat într-un centru ascuns al KGB-ului în mijlocul credincioşilor”.

În raportul său, Ponomariov numeşte colaborarea ierarhilor cu structurile de securitate „un pericol grav” pentru stat. „O atît de profundă infiltrare a agenturii organelor de securitate în mediile religioase prezintă un pericol grav pentru societate şi stat”. Deputatul chiar sugerează că lovitura de stat din 1991 s-a făcut şi cu vina ierarhilor-agenţi. De aceea se impune necesitatea „depolitizării” Bisericii prin renunţarea la colaborarea neconstituţională cu structurile de securitate ale statului. „Lustraţia agenturii bisericeşti ar putea fi dură, poate chiar un act de duritate la adresa Bisericii care şi fără aceasta a suferit destul. Comisia consideră că este mai bine ca înşişi credincioşii să găsească o cale de a curăţa Biserica de elementele infiltrate. Spre regret, conducerea Bisericii nici pînă acum nu a emis o opinie oficială în ce priveşte depolitizarea ei […] Deoarece nu există o părere oficială a Bisericii în acest sens, Comisia recomandă introducerea în regulamentele canonice şi civile a interdicţiei asupra colaborării ilicite a feţelor bisericeşti cu organele statului”.

Raportul cuprinde şi poreclele conspirative ale mai multor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ruse. Consultînd şi alte surse, a rezltat următoarea listă, care, desigur, nu este una exhaustivă:

Patriarhul Alexei II – agent KGB „Drozdov”,

Mitropolitul Smolenskului şi al Kaliningradului Kiril (actualul patriarh) – agent KGB „Mihailov”,

Mitropolitul Voronejului Methodie - agent KGB „Pavel”,

Mitropolitul Kievului Filaret Denisenko (în prezent patriarh autodeclarat al Ucrainei) - agent KGB „Antonov”,

Mitropolitul Minskului Filaret - agent KGB „Ostrovski”,

Mitropolitul Nicodim Rotov - agent KGB „Sviatoslav”,

Mitropolitul Volocolamului şi Iurevului Pitirim - agent KGB „Abbat”,

Mitropolitul Iuvenalie Poiarcov - agent KGB „Adamant”,

Arhiepiscopul Kalugăi Climent - agent KGB „Topaz”,

Arhiepiscopul Vilnusului - agent KGB cu şase nume de cod: „Grigoriev”, „Esaulenko”, „Cuzneţov”, „Nesterovici”, „Ognev”, „Potiomkin”.

La sfîrşitul raportului Comisia îşi exprimă speranţa că Biserica Ortodoxă Rusă va reuşi să-şi depăşească amara moştenire a trecutului.

Sursa : frontpress.ro

Protest anti-cipuri la Guvern

Publicat de Criss


Peste 500 sute de membri ai mai multe ONG-uri aliate in Coalitia impotriva Statului Politienesc au protestat, miercuri, in fata sediului Guvernului, fata de obligativitatea introducerii de cipuri in acte si fata de legea privind inregistrarea si stocarea datelor in comunicatiile electronice.

Protestatarii, membri ai mai multor organizatii reunite in Coalitia impotriva Statului Politienesc, printre care “Asociatia Civic Media”, “Asociatia Adevar si Dreptate”, “Asociatia pentru Apararea Drepturilor Refugiatilor”, “Grupul Independent pentru Democratie”, au purtat pancarte pe care scria “Libertate! Nu pe(rfid)ie”, “Un fleac, don’ comisar, ne-au cipuit” si fotografii caricaturale cu Calin Popescu Tariceanu si Bogdan Olteanu.

Reprezentantii protestatarilor au depus la Guvern si un studiu asupra impactului biocipului si un memoriu cu 10.000 de semnaturi stranse in doua saptamani impotriva obligativitatii introducerii cipului in documentele de identitate. Potrivit acestora, in urma HG 1966/2008 aprobata de Guvernul Tariceanu “pe ultima suta de metri”, s-au instituit pentru romani documentele de identitate cu cip biometric, in principal fiind vorba de pasapoarte side permise auto, urmand ca din 2012 toate cartile de identitate sa contina cip biometric.

Totodata, acestia reclama ca hotararea a fost data fara a fi facut in prealabil un studiu de impact social, economic si religios si fara o dezbatere publica, asa cum a recomandat Comisia Europeana. Forul european a subliniat ca ar fi bine ca in cazul in care se dau asemenea hotarari privind obligativitatea unui cip biometric in acte, sa existe o dezbatere de 36 de luni, estimandu-se ca aceasta ar fi perioada potrivita, au precizat reprezentantii protestatarilor. In opinia lor, instituirea obligativitatii cipurilor biometrice incalca mai multe libertati si drepturi stipulate in Constitutie, inclusiv libertatea de gandire si credinta, ca si libertatea de miscare.

In privinta legii care prevede inregistrarea si stocarea tuturor comunicatiilor electronice personale ale romanilor, reprezentantii protestatarilor au spus ca acest act este contrar articolele 26, 28 si 53 din Constitutie, potrivit carora autoritatile publice sunt obligate sa respecte si sa ocroteasca viata intima, familiala si privata, iar secretul scrisorilor, al telegramelor, al convorbirilor telefonice si al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil. Acest lucru a fost reclamat si de ZIUA la Avocatul Poporului. Sursa: M.I. - Ziua

Hindusii din India ii ameninta cu bataia pe cei care vor celebra Valentine’s Day

Publicat de Criss


Extremiştii hinduşi din India au anunţat că vor ataca cuplurile de îndrăgostiţi care vor celebra Valentine’s Day, deoarece această sărbătoare de import ar încuraja “un comportament sexual neadecvat”.

Militanţii grupului Sri Ram Sena, care se pretind apărătorii culturii indiene, au lansat aceste ameninţări la câteva zile după ce au atacat un club din oraşul Mangalore (foto), lovind si o femeie acuzată de “comportament obscen”.

Gangadhar Kulkarni, un acticivist din cadrul organizaţiei, a declarat pentru The Telegraph că “dacă oamenii vor celebra această zi, în mod sigur îi vom ataca”. “Valentine’s Day nu aparţine culturii indiene. Nu vom permite celebrarea sărbătorii sub nici o formă”, a adăugat fondatorul grupului, Pramod Mutalik.

În India activează mai multe mişcări hinduse radicale care nu de puţine ori au recurs la atacuri violente împotriva comunităţilor creştine sau împotriva oricăror elemente considerate ca aparţinând culturii occidentale. Sursa: frontpress.ro

Locuitori ai Chisinaului, atacati de un grup de etnici rusi, pe motiv ca sunt romani basarabeni

Publicat de Criss


Violenţele împotriva românilor au devenit obişnuinţă pe străzile Chişinăului. Un grup de etnici ruşi a atacat câţiva localnici cu gaze lacrimogene şi i-a bătut cu bestialiate. Motivul: erau români basarabeni.

Incidentul s-a petrecut chiar sub privirile poliţiştilor, care nu au intervenit. Autorităţile moldovene nu au luat nicio măsură împotriva atacatorilor.

Atacul a avut loc în timpul unui protest în faţa procuraturii, însă autorităţile au refuzat să intervină.

Cei agresaţi au fost nevoiţi să-şi facă singuri dreptate. După ce au fost imobilizaţi, atacatorii au recunoscut că au fost plătiţi ca să-şi apere ţara.

Protestul a continuat în faţa Ministerului de Interne, de această dată fără incidente. Sursa: Antena 3

Ce greseli despre comunism invata elevii la scoala

Publicat de Criss


Primul manual de istoria comunismului pentru elevi, lansat anul trecut sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCR), contine mai multe greseli si exprimari neclare, care, potrivit autorilor, vor fi corectate in a doua editie a cartii.

Datarea gresita a unor evenimente importante, cum ar fi conferinta de la Ialta sau acordul de procentaj de la Moscova, si exprimari care combina nefericit mai multe informatii sunt cateva dintre erorile din manual, informeaza Newsin.

“In octombrie 1945, prin acordul de procentaj de la Moscova, anglo-americanii au decis sa lase total sovieticilor prima optiune in configurarea politica a Romaniei postbelice” (pag. 25) sau “in urma convorbirilor de la Moscova (decembrie 1945) si Ialta (februarie 1946) reprezentantii SUA, Marii Britanii si ai URSS au convenit includerea in guvernul Groza a doi reprezentanti ai partidelor si organizarea de alegeri libere in Romania” (pag. 33) sunt doua dintre frazele care contin informatii eronate sau inexacte.

Potrivit datelor istorice, acordul de procentaj de la Moscova a avut loc in 1944, iar participanti au fost doar liderii Marii Britanii si Uniunii Sovietice, americanii dandu-si acordul abia un an mai tarziu.

Si conferinta de la Ialta este datata gresit, cu un an mai tarziu decat s-a intamplat de fapt. Mai mult, in cadrul conferintei de la Ialta, s-a decis numai organizarea de alegeri libere, iar despre restructurarea guvernului Groza s-a vorbit la Moscova. De altfel, deciziile luate in cadrul acestor intalniri nu vizau exclusiv Romania, ci mai multe tari din estul Europei.

“In afara anilor dati gresit, dar aici ar putea fi vorba de greseli de tipar, celelalte informatii nu sunt neaparat eronate, cat mai degraba inexacte si confuze. Un specialist nu ar avea nicio problema cu o formulare de genul ‘la Ialta si la Moscova s-a decis organizarea de alegeri libere si restructurarea guvernului Groza’, pentru ca informatiile se stiu, dar niste elevi ar avea nevoie de precizari, mai ales ca este vorba despre evenimente destul de importante. La fel si in cazul ’schimbului de biletele’ care a decis impartirea politica a Europei dupa al doilea razboi, decizie la care au participat si americanii”, a explicat, pentru NewsIn, istoricul Mihail Ionescu, director al Institutului pentru Studii Politice de Aparare si Istorie Militara.

Potrivit presedintelui IICCR, Marius Oprea, cel care a si prefatat volumul, o a doua editie a cartii este in lucru si toate greselile descoperite de autori sau semnalate de cititori sau de profesorii care folosesc cartea sunt corectate. “Se lucreaza deja la a doua editie, revizuita si corectata a manualului, iar erorile semnalate vor fi indreptate”, spune Oprea.

Manualul “O istorie a comunismului din Romania”, lansat in octombrie 2008, se adreseaza elevilor din ultimii doi ani de liceu si face parte din programa de cursuri optionale. Este primul manual cu acest subiect si a fost realizat de o echipa formata din cercetatori din cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania, profesori de istorie si membri ai Comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste din Romania.

Autorii manualului sunt Mihai Stamatescu, Raluca Grozescu, Dorin Dobrincu, Andrei Muraru, Sorin Andreescu si Liviu Plesa, iar referentii stiintifici - Stelian Tanase, Daniela Zaharia si Dennis Deletant. Sursa: Ziare.com

India va lansa pe piata “laptopul de 10 dolari”

Publicat de Criss


Guvernul indian va demara pe 3 februarie o campanie care are ca scop popularizarea computerelor în rândul persoanelor sărace şi va lansa pe piaţă un laptop, care va costa doar 10 dolari.

Laptopul are integrat un sistem Wi- Fi şi 2 GB memorie RAM. Nu se ştie încă ce sistem de operare va folosi şi probabil nu va putea fi catalogat drept un computer “frumos şi elegant”, dar la un asemenea preţ nimeni nu se plânge.

Pe de altă parte, este adevărat şi că preţul final al va ajunge la 20 de dolari şi că mulţi consideră că laptopurile vor fi de fapt mai mult nişte e-book-uri, dar cu ajutorul lor indienii de rând vor putea să editeze text, să citească texte electronice şi să se conecteze la internet. Cel mai important este că ele au mari şanse să îşi atingă scopul, acela de a le face cunoştinţă indienilor cu lumea computerelor.

Programul guvernamental a fost conceput în replică la programul propus de Massachusetts Institute of Technology, “un laptop pentru fiecare copil”, care a fost considerat neprofitabil. MIT a lansat atunci “laptopul de 100 de dolari”, însă preţul lui final, care ajungea la aproape 200 de dolari, era prea mare pentru piaţa indiană. Sursa: Antena 3

Parintii copilului Adolf Hitler, suparati ca autoritatile le-au retinut copiii din cauza numelor lor

Publicat de Criss


Familia americană care şi-a numit copiii după personaje controversate ale celui de-al doilea război mondial se luptă acum cu autorităţile americane pentru a-şi recupera cei trei copii, reţinuţi de Serviciul American pentru Protecţia Copilului şi a Familiei, pe motiv că “sunt în pericol”.

În decembrie, un magazin de dulciuri a refuzat să facă un tort pentru unul dintre copii, din cauza numelui acestuia, Adolf Hitler. Ca urmare a acestui incident, presa a acordat un spaţiu amplu familiei şi celor trei copii, Adolf Hitler, JoyceLynn Aryan Nation şi Honszlynn Hinler Jeannie.

Potrivit Associated Press, autorităţile americane au intervenit, despărţindu-i pe aceştia de părinţii lor, pe motiv că “sunt într-un pericol iminent”. O altă motivaţie oficială nu a fost dată.

Tatăl copiilor, Heath Campbel a declarat însă, că serviciile sociale i-au reţinut pe cei trei copii fără un motiv real, fiind influenţate de scandalul mediatic. Mai mult, potrivit declaraţiilor sale, copiii nu sunt îngrijiţi corespunzător. El a arătat că la ultima sa vizită, una dintre fetiţe prezenta semne de îmbolnăvire.

Soţii Cambell susţin că nu sunt nazişti şi şi-au numit copiii astfel, pentru că “America este o ţară liberă şi ar trebui să îţi poţi numi copilul cum vrei tu”. Ei spun că le plac numele copiilor lor, dar admit că au fost hărţuiţi în urma scandalului izbucnit în presă. Sursa: Antena 3

Diplomat sud-african acuzat de “antisemitism”

Publicat de Criss


Conform unor declaraţii oficiale de la sfarsitul saptamanii trecute, ministrul adjunct de externe sud-african a fost adus în faţa unui organ naţional pentru drepturile omului în urma declaraţiilor sale conform cărora „banii evreieşti” controlează Statele Unite.

Se pare că Fatima Hajaig (foto) a declarat în cadrul unui miting politic de acum două săptămâni, desfasurat in Johannesburg, că evreii „controlează America, indiferent de guvernul care este la putere, republican sau democrat, indiferent dacă este condus de Barak Obama sau George Bush”.

Conform celor care o acuză, ea ar fi adăugat : „Controlul Americii, la fel ca şi controlul multor ţări vestice, este în mâinile finanţelor evreieşti”.

Scandalizaţi de aceste declaraţii, membrii Consiliului Reprezentanţilor Evreilor din Africa de Sud (auto-etichetat drept grup ce activează pentru drepturile civile) a depus o plângere împotriva lui Hajaig la comisia drepturilor umane.

„Am trimis Comisiei Pentru Drepturile Omului plângerea noastră oficială referitoare la declaraţiile inacceptabile ale ministrului”, a declarat pentru AFP Zev Krengel, şeful grupului. „Vorbele ministrului sunt incorecte, inflamatoare şi inacceptabile. Credem ca în tânăra noastră democraţie şi în secolul al XXI-lea să învăţăm să respectăm drepturile celorlalţi şi să ne abţinem de la astfel de declaraţii antisemite.”

Vincent Moaga, purtătorul de cuvânt al Comisiei, a confirmat primirea plângerii, dar nu a putut oferi un termen limită pentru procesarea acesteia.

Ronnie Mamoepa, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, a refuzat să dea detalii refertioare la caz, însă a făcut o declaraţie generică conform căreia guvernul sud-african „s-a angajat să lupte împotriva tuturor formelor de rasism, cu toate ramificaţiile sale, inclusiv antisemitismul”. Sursa: frontpress.ro

Discutii oficiale intre ambasadorul Kirghiztanului la Moscova si nationalistii radicali rusi

Publicat de Criss


Ambasadrul Kirghiztanului la Moscova s-a întâlnit a doua oară cu liderul organizaţiei ultra-naţionaliste Uniunea Slavă în speranţa ajungerii la o înţelegere în privinţa ostilităţilor îndreptate împotriva muncitorilor kirghizi din Rusia.

Diplomatul Raimkul Attakurov a anunţat pe site-ul său că a avut o întrevedere cu Dmitry Dyomushkin, liderul Uniunii Slave, care s-a desfăşurat “într-o atmosferă prietenoasă”. Cei doi au fost de acord “că este nevoie de un dialog constructiv bazat pe respect reciproc”.

Attakurov şi-a justificat acţiunea în faţa jurnaliştilor din ţara natală spunând că “în Moscova au avut loc un număr ridicat de atacuri brutale împotriva cetăţenilor cu trăsături asiatice, inclusiv kirghizi”. Ambasada Kirghiztanului a trimis note oficiale în legătură cu aceste aspecte ministerului rus de externe, parlamentului, Biroului Federal pentru Migraţie, procuraturii, ministerului de interne şi organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului. În ciuda acestor eforturi diplomatice, atacurile au continuat şi astfel Raimkul Attakurov a decis să caute “soluţii neconvenţionale” pentru rezolvarea acestei probleme.

Aceste întâlniri au fost criticate dur de unele organizaţii neguvernamentale liberale, dialogurile dintre naţionaliştii radicali şi ambasador fiind condamnate drept “flirturi cu neo-nazişti”. Sursa: frontpress.ro

Totalul afișărilor de pagină

Feed

Powered by Descopera Travel

dictionar-roman.com

căutare personalizată

Caricatura zilei!!

caricaturi,benzi desenate,caricatura zilei

Vremea în Bârlad!!

.