Ascultati LIVE Kiss FM!!!!

.

Dacii liberi s-au luptat in Banat

Publicat de Criss


Mândrii tarabostes şi-au etalat cuşmele, hainele şi armele, la sfârşitul săptămânii trecute, la prima ediţie a Festivalului „Dacii Liberi”, organizat în satul Covaci, la şapte kilometri depărtare de Timişoara.

La chemarea patronului echipei de fotbal din localitate, „dacii” din trei sate - Covaci, Carani, Sânandrei - s-au adunat sâmbătă după-amiază şi au cântat în picioare Imnul României, după care s-au întrecut în luptă dreaptă, aşa cum strămoşii lor o făceau cu mai bine de 2.000 de ani în urmă.

Aruncatul suliţei, al bolovanului sau flotările au fost probele la care au fost admişi numai tarabostes, adică nobilimea militară, în timp ce comatii, adică publicul, au avut pregătite special probe precum alergatul cu oaia în spate sau dublele cu mingea, dedicate copiilor.

Istoricii spun că în zonă au fost descoperite numeroase vestigii din epoca dacilor liberi, iar satul Covaci este aşezat chiar pe unul din Valurile romane, care străbat Banatul de la Dunăre până la Budapesta.

„E remarcabil că un club de fotbal atrage atenţia asupra valorilor culturale şi istorice ale românilor şi ale Europei şi contribuie la formarea unei atitudini pozitive faţă de patrimoniul nostru arheologic şi istoric”, spune scriitorul Laurenţiu Nistorescu. Sursa: Georgeta Petrovici - Evenimentul Zilei

Fratii Musulmani au ajuns in Romania

Publicat de Criss


ACUZAŢIE. Potrivit unor rapoarte ale serviciului de informaţii, mai multe persoane cu orientări fundamentaliste se ascund sub acoperirea unor fundaţii şi asociaţii islamice din ţara noastră.

ONG-uri musulmane au început să apară în anii ’90. Dacă în statul lor scrie că desfăşoară activităţi culturale şi sociale, cu timpul au început să organizeze şi activităţi religioase, în paralel cu Muftiatul şi fără a avea acordul acestuia.

De asemenea, nici imamii veniţi din diverse ţări arabe şi care au slujit la activităţile acestor fundaţii nu au avut avizul Muftiatului. Surse din interiorul Cultului Musulmanilor din România spun că în jur de 500 de creştini români au aderat la astfel de organizaţii.

De asemenea, aceştia au în plan construirea unui centru în comuna Voluntari, din judeţul Ilfov. Potrivit serviciului de informaţii, mai multe persoane cu orientări fundamentaliste religioase sunt în România sub acoperirea Fundaţiei Taiba, a Ligii Musulmane şi Culturale din România, Societăţii Umaniste Semiluna şi a societăţii As Salam. Legat de aceste acuzaţii, preşedintele Taiba, una dintre instituţiile vizate, susţine că membrii fundaţiei sale „nu au niciun fel de implicaţii politice şi respectă legile ţării în care trăiesc”.

Cărţi incriminate pentru prozelitism

Mai multe publicaţii scoase pe piaţă de fundaţia arabă Taiba sunt acuzate de prozelitism. „Religia adevărată”, „Islamul şi celălalt”, „Cum s-au convertit la Islam” sau „Dialog între musulman şi creştin” sunt câteva dintre titlurile incriminate. „Cu voia Lui Dumnezeu, această carte va deveni un instrument eficace pentru Musulmani, în eforturile noastre de a-i invita pe Creştini să adere la Islam. În sens invers, Creştinii ar trebui să devină mai conştienţi de ceea ce predică de fapt Biblia şi cu privire la adevăratele învăţături ale lui Isus (P.A.S.) ca rezultat al studiului acestei cărţi.” Acesta este unul dintre pasajele incriminate care apare în prefaţa cărţii „Dialog între musulman şi creştin”, scrisă de Dr. H.M. Baagil şi scoasă pe piaţă de editura Fundaţiei Taiba.

„Defăimare şi învrăjbire între religii”

Un alt citat din cartea „Islamul şi celălalt” face comparaţie între religia islamică şi cea creştină: „Se cuvine să facem o comparaţie pentru a cunoaşte diferenţele dintre bunăvoinţa şi îndurarea religiei islamice şi dintre răzbunarea şi blestemul la care a ajuns religia creştină datorită acestor ’sfinţi’ şi ‘papi’ care au emis aceste ‘principii’ şi aceste ‘legi’”!

Un alt articol face trimitere la „defăimare şi învrăjbire între religii”. După ce autorul spune că „statul egiptean musulman a suportat cheltuielile” pentru construirea celei mai mari catedrale ortodoxe din Orient, exclamă: „Cât de departe de acest ‘candelabru islamic’ este ‘noroiul pământului’ de care este îmbâcsită cultura teologică occidentală creştină îndreptată împotriva Islamului şi a musulmanilor”.

Fără aprobarea Muftiatului

Reprezentanţii Cultului Musulman din România declară că nu li s-a cerut acordul sau părerea în privinţa publi cării acestor cărţi. „Cunosc apariţia acestor publicaţii şi cred că nu este respectată legea, normal este să fie aprobate şi de cultul de care aparţin. La noi, în comunitatea musulmană din România, a fost un climat foarte bun.

Dar, din ’90, odată cu venirea democraţiei, au apărut astfel de cărţi şi fundaţii care, după cum se observă, au această tentă de a dezbina comunitatea musulmană şi de a schimba relaţiile de conveţuire care s-au creat între musulmani, creştini şi iudei dea lungul celor opt secole în România”, a declarat Murat Iusuf, muftiul Cultului Musulman în România.

De partea cealaltă, reprezentanţii asociaţiei Taiba resping aceste acuzaţii şi spun că este nevoie de acordul Muftiatului „doar în privinţa manualelor şcolare”. „Nu este vorba de prozelitism în acele cărţi”, a replicat dr. Abu Al-Ala Al-Ghaiti, preşedintele Fundaţiei Taiba.

CULTE. Ce spune legea

În România, prozelitismul este incriminat prin articolul 13, alineatul 2, din Legea Cultelor, 489/2006, care precizează că „sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensă publică adusă simbolurilor religioase”. Potrivit Codului Penal, se pedepseşte cu închisoare între 6 luni şi 3 ani.

Legea nr. 103 din 22 septembrie 1992 specifică faptul că „Biserica Ortodoxă Română şi celelalte culte religioase au, în exclusivitate, dreptul de producere şi valorificare a obiectelor şi veşmintelor de cult, precum şi de tipărire a cărţilor de cult, a celor teologice sau cu conţinut bisericesc, necesare practicării cultului. De asemenea, se asimilează obiectelor de cult tipăriturile de cult, manualele şi cursurile teologice necesare desfăşurării activităţii din instituţiile de învăţământ religios ale cultului respectiv. Contravenţia se pedepseşte cu amendă de la 100.000 la 500.000 de lei vechi”. Sursa: Ionuţ Fantaziu - Evenimentul Zilei

Romania reprezinta o miza uriasa

Publicat de Criss


Istoria are cutezanta sa nu fie originala prea mult timp, ea ramânând tributara unei ciclicitati, din care omul întelept sa înteleaga macar unde a gresit, pentru a-si netezi cararea catre ziua de mâine.

Destinul unei tari mici este, din punct de vedere geostrategic si politic, cam acelasi, daca adaugam aici si ca România se afla exact pe linia mediana care desparte Occidentul de Orient, avem o viziune de ansamblu a mecanismului de care se leaga soarta noastra. În trecut, eram plastilina pe care o modelau Înalta Poarta si Cancelariile Austro-Ungariei, apoi ne-am vazut sculptati în noroi de catre Moscova, iar astazi, influentele si jocurile de interese se împart intre oficialii americani, rusi, evrei, la care se însumeaza si jocurile oligarhice, mafiote.

Sa ma explic, tocmai pentru a da moara la apa detractorilor: Basescu a reprezentat un important vector de putere, si anume administratia presedintelui Bush, inaugurând cu persuasiune axa Bucuresti – Londra - Washington, fiind sustinatorul scutului antiracheta pe teritoriul României, fapt care ne-a mai usurat de presiunea de la Kremlin, ale caror interese, prin Kondiakov, au fost girate de catre gasca lui Adrian Nastase, printr-un balet ciudat cu liberalii Tariceanu, Patriciu si uneori Cosmin Gusa, atât de legat ombilical de reprezentatul, în România, al agentiei de presa Rusia Azi. Interesul economic al Israelului, care urmareste atât achizitionarea, uneori frauduloasa de terenuri agricole, dar si intravilane, precum si o stricta monitorizare a activitatilor arabilor, pe care Ceausescu i-a invitat sa studieze în România, iar astazi majoritatea ministrilor, din Siria, Irak, Libia, vorbesc binisor româneste, se afla în sarcina marelui negociator, numit de un jurnalist în trening Guzganul Rozaliu. Sotia lui Mircea Geoana a fost colega cu Michelle Obama, iar relatia fostului ambasador al României în SUA cu liderii democrati este de notorietate.

Nimic nou pe frontul de est, sa ne amintim de Mihai Viteazul si sprijinul otomanilor pentru ocuparea tronului, de fanarioti, de razboaiele mondiale, de apartenenta la Pactul de la Varsovia si de NATO. Sigur, astazi si Uniunea Europeana urmareste sa-si întareasca pozitia de negociator între Rusia, SUA si China, prin dezvoltarea economica a tarilor membre. În tot acest hatis uneori ocult, exista si forte interne care apara traditia noastra crestina, bogatiile naturale si mostenirea etnogenetica a unor popoare mari ale istoriei. Scitia este miza pentru care romanii, persii, slavii si-au irosit atâtea armate. Suntem o miza mare si ar trebui sa ne reamintim din când în când ca… iubirea de mosie este un zid, care nu se înfioreaza de nici o faima! Sursa: Oreste Teodorescu - Gardianul

Rromii vor sa isi schimbe titulatura in ‘indiromi’, pentru a nu mai afecta imaginea Romaniei in lume

Publicat de Criss


Reprezentantii rromilor [Nota FrontPress: tiganilor] vor ca titulatura de “rrom” sa fie inlocuita cu cea de indirom, “pentru a nu mai afecta imaginea Romaniei, din cauza infractiunilor comise de unii rromi [Nota FrontPress: tigani]”, urmand ca o decizie sa fie luata in cadrul unei conferinte la Strasbourg, a declarat, vineri, Dorin Cioaba.

“Vrem sa ne debarasam de aceasta denumire, rrom [Nota FrontPress: tigan], pentru a nu mai fi acuzati de autoritatile din Romania ca facem uz de numele tarii. Nu vrem sa mai fim noi oaia neagra, sa ni se spuna ca doar rromii [Nota FrontPress: tiganii] fac nenorociri prin afara tarii”, a declarat corespondentului NewsIn, Dorin Cioaba, fiul regelui rromilor [Nota FrontPress: tiganilor] Florin Cioaba.

Acesta a adaugat ca a fost deja infiintata “Asociatia Indirom”, urmand ca aceasta propunere sa fie discutata in cadrul unei conferinte de la Strasbourg de saptamana viitoare.

“Speram ca la noua asociatie sa adere toate organizatiile, iar ulterior demunirea de indirom sa fie recunoscuta in actele oficiale. Am ales aceasta denumire pentru ca noi ne tragem din India si nu vrem sa mai fie facuta vreo legatura cu Romania sau orasul Roma”, a precizat Dorin Cioaba. Sursa: 9AM

Parintii vor putea sa tina in brate o copie identica din plastic a bebelusului lor nenascut

Publicat de Criss


Momentul in care femeile insarcinate isi vad pentru prima data copilul, la ecografie, este unul foarte emotionant. Mai nou, femeile vor putea sa ia acasa, dupa vizita la medic, o copie identica din plastic a bebelusului lor nenascut, scrie, vineri, dailymail.co.uk.

Studentii de la Royal College of Art au creat o noua tehnologie cu ajutorul careia pot sa faca rapid un model din plastic care sa semene perfect cu embrionul. Un doctor brazilian, pe nume Jorge Lopes a avut aceasta idee: “Este minunat sa vezi fetele mamelor cand isi vad copiii in marimea naturala”, a spus Lopes.

Noua tehnologie seamana cu o imprimanta care foloseste pudra de plastic, in loc de cerneala. Cu ajutorul ei, se creeaza imagini 3D ale bebelusilor. Tehnologia se foloseste momentan la fabricarea diverselor instrumente medicale, componente ale masinilor, bijuterii sau modele arhitecturale insa nimeni nu s-a gandit, pana acum, sa o foloseasca pentru creerea prototipurilor de bebelusi. O clinica din Rio de Janeiro va incepe sa utilizeze, in curand, aceasta noua tehnica. Medicii obstetricieni au numit inventia ca fiind absolut unica si nemaipomenit de binevenita.

Dr. Lopes a fost sprijinit cu bani de Guvernul brazilian pentru cercetarea sa si si-a inceput studiul uitandu-se la cum au fost create manechinele si modelele din plastic de-a lungul timpului. A inceput chiar cu mumiile si dinozaurii, ajungand apoi la fetusi. Sursa: R.P. - Ziua

Velierul Phoenix a plecat intr-un voiaj care reface drumul navei Speranta, din “Toate panzele sus”

Publicat de Criss


Velierul Phoenix a plecat, sambata, intr-un voiaj care reface drumul navei Speranta din serialul “Toate panzele sus”, evenimentul marcand implinirea a 33 de ani de la realizarea filmului, transmite corespondentul NewsIn.

La evniment au participat si doi dintre actorii din serial, Jean Constantin si Ion Dichiseanu, care i-au interpretat in film pe Ismail, respectiv pe Pierre Vaillant.

Voiajul velierului este programat sa dureze doi ani, dar ar putea dura mai mult. “S-ar putea sa fie trei, in functie de vreme si de problemele intalnite pe traseu”, spune Marius Albu, capitanul vasului. Cu tot cu intoarcerea in tara, vorbim despre o cursa de cinci ani, a mai spus el. La bord se vor afla Marius Albu, capitanul, si ”secunda”, cum o numeste el pe sotie, Catalina Albu.

Pentru Marius Albu nu este prima data cand inconjoara lume la bordul unei barci. A mai facut-o de doua ori, dar pe trasee mai scurte. De data aceasta, trebuie sa respecte drumul imaginat de Radu Tudoran, autorul romanului: Istanbul, Pireu, Gibraltar, Port Said, Montevideo, Buenos Aires, Stramtoarea Magellan, Punta Arenas, Tara de Foc. In Argentina va fi cel mai greu, spune capitanul. Iarna, barcile mici, ca ale lor (Phoenix are zece metri lungime) nu pot trece prin stramtoarea Magellan. ”Probabil ca vom lasa barca acolo Si ne vom intoarce acasa cu avionul, urmand sa ne continuam voiajul in primavara”, a spus acesta.

Catalina Ivan, care are si rolul important al pregatirii meselor, pe langa acela de a ajuta la navigatie, asteapta cu nerabdare sa se reintoarca in Argentina, despre care spune ca este una dintre destinatiile sale preferate. ”Am mai fost de patru ori”, marturiseste ea. Vrea sa vada neaparat ti Brazilia, tara in care nu a mai ajuns pana acum. S-a pregatit cu conserve de ciorba de burta, sa le arate si oamenilor de acolo ce buna este mancarea romaneasca.

Ion Dichiseanu si Jean Constantin au vrut neaparat sa participe la evenimentul care a marcat 33 de ani de la realizarea pelicului “Toate panzele sus”. Desi a iesit recent din spital, dupa cateva probleme de inima, Jean Constantin, in varsta de 81 de ani, a venit in portul Tomis conducandu-si propria masina si si-a adus aminte si a rostit cateva din replicile care l-au facut celebru, printre care memorabila ”Intai mancam, si pe urma luptam”. Jean Constantin a glumit si pe seama problemelor sale de sanatate: ”M-a invitat aia cu coasa, dar mai stau putin”.

Si Ion Dichiseanu a rememorat unele din momentele amuzante de la filmari. Intr-una dintre ele, a povestit actorul, trebuia sa se arunce din barca in Dunare si sa iasa peste cinci secunde. Nu s-a tras decat o dubla, pentru ca nu-si legase bine pantalonii, care au fost trasi de curent la fund.

Filmarile au durat un an si noua luni pe vas, plus ceva munca in plus in studiourile de la Buftea. Jean Constantin spune ca munca incepea la 7.00 dimineata si se termina seara tarziu. El a marturisit ca actorii au cerut un spor special, care se dadea marinarilor, dar au fost refuzati.

Voiajul nu este deloc ieftin. In total, sunt estimate costuri de 120.000 de euro, la care se pot adauga sume suplimentare, in cazul in care nu merge totul bine. Banii provin de la un sponsor: Cornel Tabacaru, un cetatean roman care a emigrat cu multi ani in urma si are acum afaceri in Statele Unite ale Americii si in America de Sud. Sursa: 9AM

Publicat de Criss

Senatul UAIC a aprobat o nouă structură a anului universitar

Publicat de Criss


Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi continuă seria măsurilor menite să îi consolideze statutul de universitate competitivă, prin îmbunătăţirea calităţii actului didactic. În şedinţa din data de 25.06.2009, Senatul Universităţii a aprobat o nouă structură a anului universitar, în care se pune mai mare accent pe evaluarea progresivă, pe tot parcursul semestrului, a activităţii didactice a studenţilor. Începând cu anul universitar următor (2009-2010), nu va mai exista o sesiune finală de examinare, evaluarea făcându-se pe parcursul semestrului respectiv. Facultăţile vor decide forma prin care vor aplica acest tip de evaluare, luând în calcul specificul şi condiţiile fiecăreia.

Şi până acum, Regulamentul de Activitate Didactică prevedea ca o proporţie majoritară din rezultatul obţinut la disciplinele studiate să revină evaluării efectuate pe parcursul semestrului. Noua structură nu reprezintă decât următorul pas pentru punerea în practică a acestui sistem. Vor exista examene intermediare, un examen final, dar şi proiecte, studii de caz, eseuri individuale, lucrări de laborator notate periodic. La sfârşitul fiecărui semestru, studenţii vor avea la dispoziţie o săptămână pentru refacerea sau îmbunătăţirea rezultatelor obţinute la una dintre formele de evaluare la disciplinele studiate în cursul semestrului. Acest sistem este valabil doar pentru forma de învăţământ de zi. Forma de învăţământ la distanţă şi forma de învăţământ cu frecvenţă redusă se vor desfăşura după regulamentele în vigoare.

Evaluarea formativă (progresivă) reprezintă o cerinţă esenţială pentru asigurarea calităţii în cadrul Procesului Bologna. Aceasta presupune ca studentul să participe în permanenţă la cursuri, seminarii lucrări practice şi de laborator, dar şi o evoluţie a învăţării, deoarce progresul înregistrat de studenţi la activităţile sus-menţionate trebuie evaluat pe măsură ce acestea au loc. Preponderenţa evaluării sumative din perioada anterioară (ponderea covârşitoare a examentului din sesiune în nota finală pentru o disciplină) trebuie înlocuită cu preponderenţa evaluării formative. În principiu, interactivitatea predării cursurilor şi participarea continuă a studenţilor la activităţile didactice facilitează învăţarea şi asigură o mai bună cunoaştere a disciplinelor studiate. Pe de altă parte, această evaluare formativă necesită o activitate mai riguroasă şi sistematică a personalului didactic sau, mai simplu, o mai bună calitate a actului didactic.

Practic, în toate universităţile occidentale evaluarea învăţării pe parcursul semestrului constituie o regulă tradiţională. Universităţile din ţările dezvoltate în care procesul didactic este similar celui din învăţământul superior românesc, cu perioade lungi de sesiune la finalul semestrului de iarnă, respectiv de vară, sunt mai curând excepţia.

În sistemul de evaluare propus de Biroul Senatului UAIC, studenţii vor primi informaţii detaliate privind obligaţiile didactice la fiecare disciplină încă de la începutul anului academic. Ghidul de Studii şi site-urile facultăţilor vor preciza termenele şi condiţiile de evaluare a cunoştinţelor. Schimbarea structurii anului academic este în avantajul tuturor studenţilor: al studenţilor buni, pentru că le recunoaşte şi recompensează eforturile şi meritele de-a lungul întregului semestru şi al celor mai puţin buni, pentru că îi impulsionează să acorde mai multă atenţie obligaţiilor şcolare şi să se pregătească pentru o carieră profesională, nu doar la sfârşitul semestrului, ci pe toată durata activităţii didactice.”, a declarat Rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, prof. univ. dr. Vasile Işan.

Sursa : uaic.ro

Cel mai mare tricolor din Cluj-Napoca, desfasurat cu ocazia Zilei Drapelului

Publicat de Criss


Peste 100 de persoane au participat ieri, începând cu ora 19:00, în centrul oraşului Cluj-Napoca la manifestarea organizată de către Noua Dreaptă (ND) în cinstea Zilei Naţionale a Drapelului.

Asociaţia a desfăşurat în faţa Catedralei Mitropolitane Ortodoxe cel mai mare drapel naţional din Cluj-Napoca şi a oferit tuturor naţionaliştilor clujeni prezenţi la eveniment insigne pictate în culorile tricolorului românesc.

Majoritatea participanţilor au fost tineri simpatizanţi ai organizaţiei naţionaliste româneşti de dreapta, care s-au strâns în Piaţa Avram Iancu din mai multe judeţe din Transilvania.

“Astăzi sărbătorim un simbol naţional de care ar trebui să fie mândri toţi românii”, a declarat pentru Napocanews G.H., sosită la Cluj tocmai din Bucureşti.

Potrivit preşedintelui ND Cluj, dl. Daniel Bran, drapelul desfăşurat astăzi are aproximativ 20 de metri lungime şi 6 metri lăţime. “Am urmărit celebrarea Zilei Drapelului într-o manieră inovatoare şi am răsplătit tinerii simpatizanţi ai naţionalismului cu insigne tricolore“, a declarat acesta înainte de începerea manifestaţiei.

Reprezentanţii Noii Drepte s-au adresat participanţilor la manifestare, prezentându-le o scurtă istorie a drapelului naţional, dar şi atrăgând atenţia asupra batjocoririi simbolurilor naţionale în aşa-zisul Ţinut Secuiesc şi declinul moral în care se află în acest moment românii, care trebuie să îşi regăsească identitatea şi unitatea prin simbolurile naţionale.

Cele trei discursuri rostite în cadrul evenimentului de către membrii Noii Dreptă Cluj în faţa statuii lui Avram Iancu, au fost precedate de rugăciunea Tatăl Nostru. Sursa: Marius Mureşan - NapocaNews.ro

Marea Britanie a vrut sa lanseze un atac chimic asupra Japoniei

Publicat de Criss


Cu mai bine de un an inainte ca SUA sa lanseze cele doua bombe atomice asupra Japoniei, Marea Britanie intentiona sa lanseze un atac chimic asupra aceleiasi tari.

Mai multe documente facute publice vineri certifica intentiile Marii Britanii din acea perioada, relateaza Times. Intr-un memorandum numit “Atac asupra orasului Tokyo cu arme chimice”, datat 22 mai 1944, exista o analiza intinsa pe doua pagini, in care se cuantifica efectele unui astfel de atac.

Professor D. Brunt, autorul acestei analize, ofera informatii si fotografii ale capitalei nipone, oferind si doua posibile scenarii pentru atacul cu arme chimice. Potrivit acestuia, atacul ar fi putut avea loc iarna sau vara, cea de-a doua optiune fiind de preferat.

De asemenea, mai scrie Brunt in 1944, in perioada in care Winston Churchill era premier, era de preferat un atac intr-o zona populata, in oras, decat intr-o zona intinsa, deschisa, pentru ca pierderile sa fie mai mari. Acesta mai noteaza ca strazile erau inguste, asemanatoare celor din Europa, iar cladirile din lemn, usor de distrus.

Pentru un rezultat cat mai “bun” din punctul de vedere al britanicilor, profesorul recomanda folosirea un atac cu un numar mare de bombe mai mici, urmat, cateva zile, de un alt atac cu bombe incendiare. Sursa: Anca Serghescu - Ziare.com

Comunistii ameninta locuitorii R. Moldova cu izbucnirea unui razboi civil provocat de Romania si opozitie

Publicat de Criss


Partidul comunistilor moldoveni a acuzat miercuri opozitia politica de la Chisinau si ’sovinii Romaniei Mari’ de la Bucuresti ca, prin actiunile lor, pot provoca un razboi civil in Moldova, precum cel din Kosovo, transmite Agerpres.

De asemenea, potrivit Jurnal de Chisinau, Vladimir Voronin, in timpul unei conferinte de presa, a lasat sa se inteleaga faptul ca, la alegerile din 29 iulie, se va decide daca R.M. va ramane ’stat suveran’.

‘Va fi sau nu va fi stat suveran R. Moldova, iata decizia pe care vor trebui sa o faca la 29 iulie alegatorii’, a spus Voronin. ‘PCRM accepta provocarea inaintata. E timpul ca oponentii sa nu se mai ascunda dupa iluzii. Sa aparam Patria. Cine a dezbinat societatea? Cine a dezinformat populatia despre falsificarea alegerilor, a scos mii de tineri in piata si nu a prezentat nicio proba despre falsificare?’, a mai declarat Voronin.

Mai mult chiar, intr-o declaratie aparuta in ziarul de limba rusa Moldavskie Vedomosti, formatiunea lui Vladimir Voronin incearca sa provoace temeri in randul populatiei, afirmand ca, daca evenimentele vor evolua dupa scenariul opozitiei privind destabilizarea situatiei, ‘Moldova va deveni un teritoriu fara conducatori in care inevitabil se va produce un razboi civil’.

‘Ei stiu acest lucru, ei sunt iscusiti in provocari. Si de acestea se ocupa toti cei care se simt deranjati de comunisti…Filat, Ghimpu si Urechean. O tara fara conducere va conveni regimului din Transnistria…Va conveni si sovinilor Romaniei Mari de la Bucuresti pentru ca un astfel de teritoriu poate fi usor inclus in componenta Romaniei’, se arata in declaratia comunistilor moldoveni.

‘Partidele marioneta, conduse din afara ataca nu PCRM, ci vizeaza Patria noastra. Ei se numesc dusmani ai comunistilor, dar fiecare atac al lor loveste in tara, in Moldova, in popor, in batrani, in femei, in copii’, se mai spune in declaratia comunista din Moldavskie Vedomosti.

Declaratia, care intervine in contextul campaniei electorale in vederea alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie, se incheie cu un apel la cetatenii Republicii Moldova ’sa-si apere Patria!’. Sursa: Ziua

O femeie a murit dupa ce a luat anticonceptionale

Publicat de Criss


O femeie din Marea Britanie a murit din pricina unui cheag de sange care s-a format dupa ce a inceput sa ia anticonceptionale, scrie, joi, dailymail.co.uk.

Helen Schofield, de 33 de ani, a luat timp de trei luni Dianette, dar nimeni nu i-a spus de riscul unei tromboze venoase. Mama femeii vrea acum ca aceste medicamente sa fie interzise pe piata farmaceutica. Ea a spus ca fiica ei n-ar fi luat niciodata pastilele daca ar fi fost informata de riscurile la care se supune.

Dr. Margaret Colter, cea care a prescris anticonceptionalele, a mentionat ca tanara care a decedat a luat si altfel de anticonceptionale si fusese informata de riscuri atunci. Avea dureri mari in timpul menstruatiei, acesta fiind motivul pentru care i-au fost prescrise pilulele. Medicul a declarat ca femeia era obeza dar, conform spuselor ei, avea o viata activa. In urma autopsiei s-a descoperit ca tanara a decedat din pricina unei tromboze pulmonare masive. Medicii au concluzionat ca anticonceptionalele sunt si ele raspunzatoare de complicatiile aparute.

Totusi, nu s-a descoperit nici o legatura directa intre anticonceptionalele Dianette si trombozele pulmonare masive, iar doctorii au declarat ca a fost vorba de un caz particular. Cei care produc aceste anticonceptionale au declarat ca vor face verificari si ca riscurile de a se forma cheaguri de sange sunt valabile in cazul oricaror anticonceptionale. Sursa: R.P. - Ziua

Copiii romi nu sunt interesati sa mearga la liceu

Publicat de Criss


Ministerul Educaţiei le-a pus la dispoziţie elevilor de etnie romă [Nota FrontPress: tiganeasca] 7.500 de locuri speciale, însă nici jumătate dintre ele nu au fost ocupate. În 21 de judeţe, ultima media de admitere a elevilor a fost sub 5.

Elevii romi [Nota FrontPress: tigani] au fost repartizaţi computerizat pe locurile rezervate special pentru ei. Din toamnă, doar jumătate dintre elevii romi [Nota FrontPress: tigani], adică peste 2.200, vor merge la liceele din toată ţara, pe admiterea organizată de către Ministerul Educaţiei.

“Media minimă de admitere a fost de 3,9, iar cea mai mare medie a fost 9,55. Şapte judeţe au avut medie maximă de admitere între 9 şi 9,55 (judeţul Buzău). În judeţul Gorj, ultima medie de admitere pe locurile speciale pentru romi a fost 6,42, în condiţiile în care 21 de judeţe au avut ultima medie de admitere sub 5”, se arată în informarea trimisă de Ministerul Educaţiei.

Reprezentanţii ministerului spun că o parte dintre elevii de etnie romă [Nota FrontPress: tiganeasca] preferă să fie repartizaţi odată cu ceilalţi elevi, adică pe 3 iulie.

“În acelaşi timp, alţi elevi romi [Nota FrontPress: tigani] acced în învăţământul liceal prin repartiţia pe locurile speciale. Cei care intră în competiţie optează, în fond, singuri pentru un domeniu, în timp ce elevii care se înscriu pe locurile speciale au în faţă o piaţă mai limitată a ofertei”, a explicat Oana Badea, secretarul de stat din Ministerul Educaţiei.

Aproape toţi elevii romi [Nota FrontPress: tigani] care intră la liceu termină clasa a XII-a, însă doar 4-500 preferă să meargă la facultate, pe alte locuri speciale puse la dispoziţie de Guvern. Sursa: Iuliana Gatej - Cotidianul & frontpress.ro

Bosnia in pericol de islamizare

Publicat de Criss


În Bosnia este în curs un proces de islamizare, a declarat Cardinalul Franc Rode pentru Radio Vatican, la întoarcerea dintr-o călătorie în această ţară balcanică.

Prefectul Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică s-a aflat între 19 şi 21 iunie în vizită în Arhidieceza de Sarajevo, la invitaţia Cardinalului Vinko Puljic şi în Dieceza de Banja Luka, invitat de mons. Franjo Komarica. Redăm în continuare interviul luat de Radio Vatican.

- Care este situaţia catolicilor din Bosnia?

- Numărul lor s-a redus foarte mult. De exemplu în Dieceza de Banja Luka, înainte de războiul dintre anii ‘91 - ‘95, catolicii erau 150 de mii, în vreme ce azi ajung la 35 de mii. Majoritatea lor a plecat pentru că locuinţele le-au fost incendiate dar şi din cauza presiunilor şi de frică să nu îşi piardă chiar viaţa. Mulţi catolici fugiţi din Bosnia se află în prezent în Croaţia sau în ţări mult mai îndepărtate, precum Australia, Canada, Noua Zeelandă.

- Aceasta s-a întâmplat doar la Banja Luka sau şi în alte locuri?

- Se poate spune acelaşi lucru despre Sarajevo, un oraş cu 600 de mii de locuitori, care numără doar 17 mii de catolici; a devenit practic un oraş musulman. Moscheile construite în aceşti ultimi ani sunt mai mult de o sută, fiind ridicate chiar şi în sate unde nu au mai existat vreodată până acum. Există aşadar o voinţă de islamizare a regiunii Sarajevo, cum de altfel există o voinţă de a face din Republica Sârbă o ţară ortodoxă, unde guvernul construieşte biserici - de altfel foarte frumoase - dar există o politică de identificare. Sârbii, chiar dacă cei care se află şi acum la putere erau membri ai partidului comunist, azi sunt liniştiţi şi în mod deschis ortodocşi.

- Cine a avut cel mai mult de suferit de pe urma acestui război care a răvăşit această ţară?

- Principalele victime ale acestui război au fost catolicii. Au pierdut multe biserici care au fost distruse, incendiate; multe mănăstiri au fost de asemenea distruse; mulţi preoţi au fost ucişi, la fel călugări şi călugăriţe. Masacrul suferit de populaţia catolică este mare. Trebuie să spun însă că atmosfera pe care am găsit-o la Banja Luka, în special la Sarajevo, nu este una pesimistă sau de descurajare, ci mai ales una de voinţă fermă de a rămâne acolo şi de a mărturisi Evanghelia şi de a oferi servicii pe care Biserica le pune la dispoziţia tuturor, nu doar a catolicilor, dar şi a creştinilor ortodocşi, a musulmanilor, mai ales în ceea ce priveşte operele sociale, de educaţie şi de formare umană. De exemplu la Banja Luka se proiectează pentru viitor chiar şi o Universitate Catolică ale cărei caracteristici să fie tocmai dialogul interreligios. Să sperăm că această mare idee a Mons. Franjo Komarica să se poată realiza.

- Ce fel de Biserică aţi aflat în călătoria în Bosnia?

- Biserica pe care am găsit-o în Bosnia şi Herţegovina, chiar dacă redusă numeric, este o Biserică vie, activă, plină de speranţă; o Biserică foarte motivată şi, mai ales, care nu-i lipsită de vocaţii preoţeşti şi la viaţa monastică. Sursa: Radio Vatican & fronpress.ro

Presedintele Richard Nixon era de parere ca este necesar sa fie avortati copiii metisi

Publicat de Criss


Intr-o discutie privata referitoare la un veridict dat in 1973 de Curtea Suprema, fostul presedinte al Statelor Unite, Richard Nixon, s-a declarat ingrijorat de faptul ca accesul la avortul legal ar putea conduce la “permisivitate”, deoarece conduce la “ruptura familiei”.

Dupa cum rezulta insa din inregistrarea discutiei, liderul de la Casa Alba considera, pe de alta parte, ca avortul este chiar necesar in anumite cazuri, ca de pilda atunci cand la mijloc se afla copii metisi, relateaza “The Telegraph” in editia electronica de miercuri.

“Exista momente in care avortul este necesar. Stiu asta. Cand este vorba de un alb si un negru”, i-a spus Nixon consilierului sau Chuck Colson. Acesta din urma a notat insa ca si violul ar putea legitima un avort, lucru cu care fostul presedinte SUA a fost de acord.

Comentariile respective se regasesc printre inregistrari audio de 150 de ore si 30.000 de pagini de documente facute publice in aceasta saptamana de Biblioteca Prezidentiala Nixon, care face parte din Arhivele Nationale ale Statelor Unite. Conversatiile presedintelui au fost inregistrate de miocrofoanele ascunse in Biroul Oval intre ianuarie si februarie 1973 si arunca o noua lumina asupra dedesubturilor controversatului mandat al lui Nixon, care s-a incheiat cu demnisa acestuia, in august 1974, ca urmare a celebrului scandal Watergate. Inregistrarile surprind conversatii mondene cu privire la viata de zi cu zi in Casa Alba, dar si schimbarile din societatea americana, ca de pilda tendinta de acceptare a liderilor politici de sex feminin.

Un alt aspect pe care-l releva inregistrarile este legat de legendara paranoie a presedintelui Nixon, care se temea de dusmanii politici si era suspicios in privinta evreilor. In timpul unei conversatii telefonice din februarie 1973 cu evanghelistul Billy Graham, Nixon se declara de acord cu acesta ca liderii americani de origine evreiasca care se opuneau eforturilor de raspandire a crestinismului riscau sa provoace reactii antisemite. “Ceea ce cred eu ca zace in adancul acestei tari este un antisemitism profund, si toate acestea nu vor face decat sa-l rascoleasca. Este posibil ca ei sa aiba o dorinta de a muri. Stii ca asta a fost timp de secole problema cu prietenii nostri evrei”, declara fostul presedinte al SUA. Sursa: Alina OLTEANU - Ziua

PCM crede ca precedentul autonomiei Groenlandei da sperante in cazul Transilvaniei

Publicat de Criss


Liderul Partidul Civic Maghiar (PCM), Szasz Jeno (foto), saluta autonomia extinsa a insulei Groenlanda si afirma ca aceasta creeaza un precedent, dand incredere ca efortul partidului sau in obtinerea autonomiei Transilvaniei va fi incununata, mai devreme sau mai tarziu, de succes.

“In Groenlanda controlul asupra politiei si instantelor judecatoresti a fost preluat, incepand de duminica, de Guvernul local, iar limba groenlandezilor va fi recunoscuta, de acum, ca si limba oficiala. In ceea ce priveste politica externa si apararea nationala, in continuare va decide Danemarca, deoarece insula nu dispune de armata proprie. Din punct de vedere financiar, Groenlanda va depinde, in continuare de Danemarca”, se afirma intr-un comunicat al PCM remis presei joi.

“Aceste tari, membre ale Uniunii Europene, sunt demne de a fi luate in seama, ar putea fi urmate si de Romania, acum ca facem si noi parte din Uniune”, a declarat, joi, pentru NewsIn, presedintele PCM, Szasz Jeno.

Liderul PCM a subliniat faptul ca autonomia extinsa acordata de Danemarca insulei Groenlanda, precum si exemplele pozitive europene, Tirolul de Sud, Alandia, insulele Feroe, precum si regionalismul asimetric spaniol, ii da incredere ca efortul partidului sau in obtinerea autonomiei Transilvaniei va fi incununata, mai devreme sau mai tarziu, de succes.

Groenlanda, care a celebrat duminica noul sau statut de autonomie extinsa, obtinut in urma unui referendum, aspira la independenta de regatul Danemarcei, insa analistii se intreaba daca un astfel de stat din Arctica, populat cu 57.000 de locuitori care traiesc pe o suprafata de 2,2 milioane de kilometri patrati, va fi viabil. Sursa: NewsIn

Amenda de doua milioane de dolari pentru 24 de piese descarcate ilegal

Publicat de Criss


Aceasta e sentinţa-record dată unei femei de 32 de ani din Statele Unite. Beneficiarii sumei ar fi şase case de discuri care deţin drepturile de autor.

Pentru că n-a vrut să cumpere CD-urile, Jammie Thomas-Rasset va trebui să plătească acum 80.000 de dolari pe fiecare piesă. Potrivit wired.com, un tribunal din Minnesota i-a dat lui Thomas-Rasset o sentinţă controversată: trebuie să achite două milioane de dolari către şase case de discuri care deţin drepturile de autor ale celor 24 de piese pe care femeia de 32 de ani le-a descărcat gratuit şi ilegal prin programul Kazaa, în 2005.

Aceasta e a doua condamnare a lui Thomas Rasset. În 2007, un tribunal a găsit-o vinovată şi a estimat că trebuia să achite 220.000 de dolari ca sancţiune pentru downdloadul ilegal.

Femeia a făcut apel, iar judecătorul a dispus o repetare a procesului în septembrie 2008, considerând că s-a produs o eroare într-una dintre opiniile sale anterioare pronunţării verdictului. “Dispoziţia mea cu numărul 15 a fost eronată, iar această greşeală i-a prejudicat substanţial drepturile lui Thomas”, a declarat magistratul Michael Davis, fiind de părere că a avut o influenţă negativă asupra juriului după ce şi-a exprimat opinia că simpla introducere a pieselor într-un program de partajare de fişiere era o dovadă suficientă pentru distribuirea ilegală a cântecelor.

Acuzata a crezut, în acel moment, că înregistrase o victorie. Mai mult chiar, a declarat, sfidătoare, că respectivele case de discuri “ar trebui să-şi demonstreze acuzaţiile”. “Niciodată n-au trebuit să demonstreze nimic. Acum trebuie s-o facă. Asta va echilibra cumva miza”, a adăugat ea. În acel moment, Thomas-Rasset ar fi putut alege să negocieze un acord cu RIAA, organizaţia privată americană care reprezintă companiile de pe piaţa discografică. Dar a refuzat s-o facă, în repetate rânduri. Cea de-a doua “amendă” primită e de opt ori mai mare decât prima.

“I-am oferit d-nei Thomas-Rasset, de mai multe ori, posibilitatea de a rezolva această problemă prin plăţi între 3.000 şi 5.000 de dolari”, a explicat purtătoarea de cuvânt a RIAA. “Deşi în luna decembrie am anunţat că vom lăsa infractorii pe mâna justiţiei şi vom lucra direct cu furnizorii de Internet ca să combatem pirateria, credem că acest verdict reprezintă un exemplu că legea condamnă aceste infracţiuni”. RIAA a confirmat vineri că-şi menţine oferta de a ajunge la un acord cu Thomas-Rasset, cu toate că aceasta şi-a primit deja sentinţa.

În cadrul celui de-al doilea proces, acuzarea a demonstrat că Thomas-Rasset s-a conectat la Kazaa şi a descărcat ilegal 24 de piese. La detectarea infracţiunii, în februarie 2005, femeia a scăpat de harddisk şi ulterior a comis sperjur, insistând că nu modificase nimic în computer. În ultima sa tentativă de apărare, Thomas-Rasset a susţinut că într-adevăr s-au descărcat melodii de pe IP-ul său, dar că, în orice caz, au făcut-o fostul său soţ sau copiii. Printre suspine, acuzata a declarat că cele şase case de discuri au încercat să-i “extorcheze” 5.000 de dolari, o sumă infimă în comparaţie cu cei 80.000 de dolari cât a costat-o, până la urmă, fiecare piesă. Sursa: Cristiana Visan - Cotidianul

Cântecele discordiei

Guns N’ Roses: Welcome to the Jungle; November Rain
Vanessa Williams: Save the Best for Last
Janet Jackson: Let’s What Awhile
Gloria Estefan: Here We Are; Coming Out of the Heart; Rhythm is Gonna Get You
Goo Goo Dolls: Iris
Journey: Faithfully; Don’t Stop Believing
Sara McLachlan: Possession; Building a Mystery
Aerosmith: Cryin’
Linkin Park: One Step Closer
Def Leppard: Pour Some Sugar on Me
Reba McEntire: One Honest Heart
Bryan Adams: Somebody
No Doubt: Bathwater; Hella Good; Different People
Sheryl Crow: Run Baby Run
Richard Marx: Now and Forever
Destiny’s Child: Bills, Bills, Bills
Green Day: Basket Case


De ce si-au vopsit chinezii un munte in verde?

Publicat de Criss


Locuitorii provinciei Yunnan, din sud-vestul Chinei, au fost de-a dreptul socati atunci cand au vazut mai multe echipe de muncitori care vopseau un versant al muntelui Laoshou in culoarea verde.

Muncitorii au declarat ca aceasta a fost directiva autoritatilor locale, dar nu puteau preciza si motivul pentru care o astfel de decizie fusese luata.

Unii dintre sateni au banuit ca autoritatile au incercat sa modifice Feng-Shui-ul zonei – o veche traditie chinezeasca de armonizare cu mediul inconjurator. Ceea ce nu au inteles ei este, evident, de ce nu s-au folosit copaci adevarati in locul vopselei.

Agentia de presa Xinhua a anuntat ca suma investita in neobisnuitul proiect se ridica la 470.000 de yuani (circa 56.000 de dolari), o suma care ar fi acoperit fara probleme costurile plantarii de copaci reali. Chestionate, autoritatile locale au parut la fel de mirate ca si satenii si au sustinut ca ordinul a venit direct de la guvern.

Pana la aflarea celui care a luat bizara decizie, locuitorii provinciei Yunnan vor trebui insa sa se multumeasca cu un munte vopsit complet in verde. Sursa: Descopera.ro

Filme interzise, de-a lungul timpului, in lumea intreaga

Publicat de Criss


Vă propunem o incursiune în lumea cenzurii din diferite țări ale lumii, prin intermediul filmelor care nu au mai ajuns în cinematografele din anumite zone geografice.

The Pineapple Express - Interzis în Malaezia

Malaezia a scos Yoga în afara legii, pretinzând că ar determina pe cetăţenii ei să “devieze de la credinţa cea dreaptă” (în general, e vorba de islamism). Iar folosirea în film a drogurilor nu a prea convenit cenzurii din Malaezia. Şi mai mult, aceştia au patru nuanţe a rating-ului 18: 18SX (sex), 18sg (violenţă), 18PA (politică), 18PL (varietăţi). Iar comedia cu drogaţi a lui Seth Rogen şi James Franco bifează la toate capitolele.

Pirates of the Caribbean: At World’s End - Interzis în China

Numai vreo 20 de filme străine au voie să fie proiectate, pe an, în China. Iar gigantul din box-office-uri - Piraţii 3 - nu s-a numărat printre ele, cel puţin atâta timp cât nimeni nu a tăiat din film imaginile cu piratul Sao Feng. Problema e, se pare, că piratul (jucat de Chow Yun Fat) ar fi o “portretizare negativă” a chinezilor. Dar “a spune că insultă China, numai pentru că un chinez joacă pe un ticălos, e ridicol”, afirmă cercetătorul cultural Zhang Xiaoming. În plus, deşi China a sărbătorit câştigarea Oscarului de către Ang Lee cu Brokeback Mountain drept un triumf al întregului popor chinez, totuşi a interzis filmul. Trageţi concluzia singuri…

King Kong - Interzis în Finlanda

Povestea celei mai mari maimuţe din lume n-a fost pe placul finlandezilor pentru că: “este una din cele mai violente personaje din istoria cinematografului.” Şi poate că e un sâmbure de adevăr în ceea ce spun. Oricum, filmul din 1933 avea iniţial numeroase scene brutale, tăiate de cenzură chiar în Statele Unite. King Kong calcă în picioare şi mănâncă indigenii insulei, molfăie un cetăţean new-yorkez, apoi aruncă o femeie de la etaj atunci când o confundă cu Ann Darrow. Şi, pe lângă asta, e şi cam pervers: numai scena în care o dezbracă pe Fay Wray. Rea maimuţa, rea!

Nosferatu - Interzis în Suedia

În mod ironic, Suedia impresionează pe cinefilii din întreaga lume, la ora actuală, cu propriul film cu vampiri Let The Right One In. Demult, în 1766, Suedia era prima ţară unde intra în vigoare o constituţie prin care cenzura era abolită. Ceea ce nu a mai stat în picioare atunci când sângerosului Nosferatu nu i s-a dat voie să ruleze pe ecranele din Iran pe motiv de “violenţă înspăimântătoare cu impact puternic şi cruzime”. Şi a rămas un film interzis şi în Suedia până în 1972.

Zoolander - Interzis în Iran

A bea o Mocha Frappuccino înainte de a da foc băieţilor tăi de cartier care arată foarte, foarte bine… Pentru autorităţile islamice din Iran asta e “provocare homosexuală”. Într-o ţară cu o lege islamică severă, orice film care prezintă homosexualitatea - sau chiar face aluzii, fie ele şi vagi asupra subiectului - este interzis imediat. Ce să mai spunem despre “300″ al lui Zack Snyder, în care vechii perşi sunt prezentaţi ca nişte monştri inumani, iar spartanii ca homosexuali, îmbătaţi de febra luptei? E de două ori interzis.

Indiana Jones and the Temple of Doom - Interzis în India

Maimuţe şi creierul lor. De asta primul film cu Indy a fost interzis tocmai în ţara de unde i se trage numele. Sau, mai specific, “prezentarea rasistă a indienilor şi tendinţele imperialiste evidente”. Într-o scenă din film, Dr. Jones este servit la desert cu creier de maimuţă, la banchetul de la palatul Pankot. În realitate, hinduşii nu prea ar face aşa ceva, întrucât maimuţele sunt sfinte, datorită asemănării cu zeul Hanuman din Ramayana. Însă, Spielberg a filmat în Sri Lanka, ce seamănă cu India. Iar maimuţa ca fel de mâncare nu e o problemă pentru locuitorii de acolo.

Borat - Interzis în Rusia

“Jignitor”, acesta a fost cuvântul cu care a fost descris filmul lui Baron Cohen, devenit primul film non-porno interzis în Rusia de la căderea URSS. “Există în film momente care ar putea jigni convingerile religioase sau naţionale ale unor persoane”, declara Yuri Vasyuchkov, conducătorul departamentului de autorizare a filmelor. Însă, în mod straniu, Kazahstanul (ţara pe care filmul pretinde că o descrie) nu a interzis filmul.

The King and I (oricare dintre versiuni) - Interzis în Thailanda

Un cuvânt care nu le place cenzorilor: “Regele”. Nu mereu, ci atunci când în film e vorba de regele lor. De-a lungul timpului, autorităţile thailandeze au interzis toate versiunile musicalului de aventuri “The King and I”, pretinzând că Regele Siam-ului (Thailanda) nu poate fi decât o fiinţă divină, şi nu un muritor care mai cântă din când în când şi care seamănă cu Yul Brenner. Totuşi, Hollywood-ul a încercat să schimbe titlul, cu Anna and the King al lui Jodie Foster. Dar Thailanda a fost în continuare vigilentă.

The Simpsons Movie - Interzis în Birmania

Supranumită şi “Statul fricii”, Birmania a câştigat locul trei de la sfârşit în topul statelor cu privire la “libertatea de exprimare”, anul trecut. Fără nici un motiv temeinic, cenzura din Birmania atacă scenele erotice (femeile nu au voie să poarte cămăşi “occidentale”), pentru agresiuni (nu poţi da mai mult de cinci lovituri de pumn într-un film) şi pentru … culori. Galbenul şi roşul sunt interzise, ceea ce ar fi o problemă pentru familia Simpson… Spider-Pig, preşedintele Schwarzenegger, organul sexual (deja cenzurat) al lui Bart… Toate s-au dus. “Niciodată nu explică de ce. Sunt reguli care trebuie urmate”, suspină un regizor din Birmania.

The Matrix Reloaded - Interzis în Egipt

15 din cei mai importanţi critici de film, psihologi şi academicieni au hotărât că proiecţia filmului “Matrix Reloaded” ar putea cauza “tulburări şi prejudicii sociale”. Poate pentru că egiptenilor le-a plăcut foarte mult primul film şi vor suferi din cauza dezamăgirii. Sau poate pentru că Neo, Morpheus şi Trinity trăiau într-un oraş numit Zion… un local subpământean sordid sau ţara făgăduinţei a evreilor? Oricum, populaţia - în majoritate musulmană - nu pare impresionată. “Nu există o scenă anume pe care am considerat-o criticabilă - e vorba despre filmul în sine”, declară Madkour Thabit, şeful cenzurii din Egipt.

Paths of Glory - Interzis în Franţa

Ah,francezii! Atât de lăudaţi pentru curajul în luptă. Aşa că au fost desigur insultaţi de povestea clasică de război a lui Kubrick - poveste care, ca şi romanul lui Humphrey Cobb - a sugerat că francezii îşi executau proprii soldaţi, în Primul Război mondial, sub acuzaţia de laşitate. Deşi niciodată nu l-a interzis oficial, guvernul francez a ţinut deoparte Paths of Glory pentru aproape 20 de ani. Se pare că în realitate numai englezii şi italienii şi-au împuşcat proprii soldaţi pentru laşitate. Dar francezii, ei laşi? Mais non, monsieur!

Monty Python’s Life Of Brian - Interzis în Norvegia

Oameni cu frica lui Dumnezeu, cei din Consiliul Norvegian al Clasificării Filmelor au tăiat cu foarfeca cenzurii din părţile scandalizatoare ale lui Life of Brian. Însă, atunci când regizorul nu a acceptat filmul cenzurat, în Norvegia acesta a fost interzis pentru blasfemie până în 1980. În mod strălucit, Suedia a reacţionat prompt şi a făcut filmului publicitate pe motiv că “Filmul e atât de comic, încât în Norvegia l-au interzis”.

Cât priveşte ţara noastră, două dintre cele mai recente cazuri sunt SAW IV şi Milk. Difuzarea la cinema a celui de-al patrulea film al seriei horror SAW a fost iniţial interzisă de către comisia de rating, printr-o decizie dată cu zece zile înainte de lansarea filmului la cinema. Producţia, în urma acelei decizii, urma să apară direct pe DVD. O contestaţie adresată de către distribuitorul în România al filmului, New Films, şi discutarea în presă a cazului, a făcut să existe o nouă întrunire a comisiei. Rezultatul a fost un calificativ mai uşor - “Interzis sub 18 ani”, similar sau chiar mai sever decât în alte ţări europene. În acest fel, SAW IV a putut fi văzut pe marile ecrane româneşti începând cu luna martie a lui 2008.

La începutul acestui an, filmului Milk (regia Gus Van Sant) i s-a dat de către comisia de rating românească IM - adică interzis minorilor - motivaţia formulată de comisie fiind că “filmul face propagandă pentru o orientare sexuală”. O contestaţie iniţiată de distribuitorul Ro Image al filmului şi controversa iscată în presă, legată de decizie şi de argumentul surprinzător (prin care comisia nu a reuşi decât să se compromită), au dus la revenirea asupra deciziei iniţiale, ratingul final fiind “Nerecomandat sub 15 ani”. Sursa: Gloria Sauciuc - CineMagia.ro

“Rasismul” irlandezilor da apa la moara presei din Romania

Publicat de Criss


Nu cred să fi văzut de multă vreme o manipularea mai greţoasă prin intermediul presei şi a televiziunii ca şi zilele trecute când toate fătucile de la ştiri (strânse cu arcanul de prin satele moldoveneşti) prezentau grav ştirea cu românii care au căzut ţinta atacurilor extremiştilor irlandezi.

Ca în clasicul banc rusesc, informaţia prezentată era corectă cu mici diferenţe: nu era vorba de români ci de ţigani şi nu era vorba de atacuri a unei grupări rasiste, ci a vecinilor lor, sătui să le mai suporte mizeria şi infracţiunile.

Ca norocul că ştirea cu “românii” era însoţită şi de imagini, pentru că mi-a trecut instantaneu îngrijorarea, mai ales că am şi un prieten care lucrează la o firmă de IT din Irlanda de vreo 2 ani de zile. “Românii” nu erau români, ci ţigani sadea implantaţi nenatural în peisajul unui cartier tipic irlandez. Femei cu fuste înflorate, tineri cu maiouri de plasă şi tatuaje, capi de familie burdihănoşi. Adică tot ce nu ţi-ai putea dori să ai în cartierul tău, mai ales irlandez fiind.

Citind mai atent presa din Irlanda am descoperit că povestea stă un pic diferit. Vecinii ţiganilor, sătui de scandaluri, futuri şi cerşetorie, au început să îi şicaneze pe aceştia, cu intenţia de a-i face să le părăsească cartierul. În schimb, un zvon lansat de aceeaşi păzitori ai “drepturilor omului” i-au desemnat ca făptaşi pe membrii temutei grupări neonaziste “Combat 18″ care, fie vorba între noi, nu mai activează de aproape 10 ani şi mai ales în Irlanda, unde Combat 18 era folosită de serviciile secrete britanice pentru a lupta împotriva IRA. Însă zvonul suna atât de bine că a fost luat de bun şi prezentat de presa din România ca fapt. Nu mai contează că la ştirile din Irlanda se repeta obsesiv că nu e vorba de Combat 18, ci de simpli irlandezi care s-au săturat.

Aşa că un preot i-a luat pe ţigani şi i-a găzduit în biserică. Apoi guvernul irlandez le-a promis locuinţe temporare. Foarte bine au făcut toţi, atâta vreme cât cei peste 100 de ţigani nu se mai întorc în ţara în care le-a dat buletine, adică România. Fenomenul ţiganilor nomazi este unul european, aşa că este timpul ca şi restul statelor europene, atât de preocupate de soarta imigranţilor, să se implice. Să ni-i trimită înapoi ar fi o dovadă de ipocrizie şi un eşec al sistemului social european. Şi nimeni nu ar dori să se întâmple asta, nu? Sursa: George Bara - NapocaNews.ro

Austria: Un batran de 85 de ani condamnat la inchisoare pentru “glorificarea nazismului”

Publicat de Criss


Un austriac a fost găsit vinovat pentru “glorificarea ideologiei naziste” şi a fost condamnat la doi ani de închisoare.

Un tribunal din oraşul Klagenfurt l-a condamnat miercuri pe bărbatul în vârstă de 85 de ani, a cărui identitate nu a fost făcută publică, pentru opiniile sale.

Procurorul l-a acuzat, printre altele, că a făcut apologia regimului naţional-socialist al lui Adolf Hitler în două cărţi scrise de acesta.

Presa austriacă a dezvăluit că bătrânul este un veteran SS, care în perioada naţional-socialistă a activat în cadrul unei unităţi speciale a poliţiei.

În Austria legea pedepseşte foarte dur “glorificarea lui Hitler sau a erei naziste”, precum şi “minimalizarea, negarea sau justificarea holocaustului”. Sursa: frontpress.ro

Totalul afișărilor de pagină

Feed

Powered by Descopera Travel

dictionar-roman.com

căutare personalizată

Caricatura zilei!!

caricaturi,benzi desenate,caricatura zilei

Vremea în Bârlad!!

.